Mama Deliei, despre problemele sale de sănătate
Gina Matache se confruntă cu niște probleme de sănătate care îi dau mari bătăi de cap, încă din tinerețe. Mama Deliei a făcut foarte mult sport în urmă cu mai mulți ani, fiind foarte pricepută în ceea ce privește săritura la înălțime. Voia să ajungă la concursuri fie în țară, fie în afara ei, motiv pentru care se antrena din greu, așa cum face orice sportiv înainte de a-și îndeplini visul.
Ei bine, săriturile respective nu îi ieșeau de fiecare dată în timpul antrenamentelor și se lovea des, dar nu s-a dat niciodată bătută, motiv pentru care a început să aibă probleme serioase cu coloana care o afectează și în ziua de astăzi. La vremea respectivă, bunica Deliei o avertiza că va ajunge la bătrânețe și nu îi va fi deloc bine, dar ca orice copil nu a ascultat de sfaturile mamei sale, ajungând mai apoi să sufere.
Citește și:
Cursa pentru ultima șansă, un coșmar pentru Ada Galeș și Tony
Adrian Mutu este în doliu. Mama lui a murit chiar înainte de Crăciun
Ce religie are Andreea Esca. Știrista de la PRO TV nu e ortodoxă
Delia a încercat să o ajute atât de mult cât a putut și a sfătuit-o, de asemenea, să se plimbe mai mult, pentru că îi cumpără ea bilete de avion, iar în ultimul timp chiar i-a ascultat sfaturile și i-a prins destul de bine.
„Am probleme cu coloana. În tinerețea mea, am făcut mult sport și proba mea de bază era săritura mea la înălțime și până să ajungi la concurs, trebuia să faci zilnic antrenamente, nu poți să faci din prima săritura perfectă. Imaginează-ți câte lovituri din alea am luat eu. Coloana este din loc în loc lovită, atunci nu mi-am dat seama. Mama îmi spunea pe atunci că o să ajung la bătrânețe să sufăr.
Sunt eforturi mari, mă mai duc la sală, am făcut o singură dată injecții, dar mi s-a părut prea mult pentru mine și coloana mea. Sunt dureroase, foarte dureroase, am zis gata. Delia mă încurajează întotdeauna, Îmi zice să mă duc, să mă plimb, că îmi ia ea bilet. În ultima perioadă chiar i-am ascultat sfatul și mi-a prins bine, am ascultat-o și am plecat”, a spus mama Deliei în cadrul emisiunii Exclusiv VIP de pe Prima TV.
Nu este pentru prima dată când vorbește despre problemele sale de sănătate. În urmă cu ceva vreme, Gina Matache spunea că acestea o macină și că nu își dorește sub nicio formă o povară pentru cele două fiice ale sale. O sperie gândul că s-ar putea trezi într-o zi și nu ar mai reuși să se ridice de una singură din pat.
Citește și:
Mioara Roman, din nou internată în spital. Oana Roman, detalii despre starea ei
Bella Santiago, revedere emoționantă cu mama sa
Oana Roman, în culmea fericirii. Ce surpriză i-a pregătit fiica sa de sărbători
„Mă macină treaba asta cu sănătatea. Nu vreau să ajung povară pentru copii. Am probleme foarte mari cu coloana. Mâine pot să mă trezesc și să nu mă mai pot da jos din pat. Mi s-a întâmplat, am mers o zi întreagă de-a bușilea ca un copil. Mi se spune peste tot că sunt probleme ale vârstei. Nu știu ce să mai cred. Am inclusiv amețeli, dureri de cap. Am avut episoade când mă sculam din pat și voiam să plec. Unde, nu știu.
Probabil creierul nu se oxigenează complet. Am preocuparea asta zilnică, dacă oi merge. Mi s-au dat sute de explicații, nici eu nu mai știu ce să cred. Nu mă întreba câți bani a dat Delia. Am ajuns să chem Salvarea si să mi se zică că am atac de panică și că deranjez sau ceva de genul. Nici nu-mi mai vine să dau telefon" , povestea Gina Matache acum ceva vreme, conform wowbiz.ro.