Social

Banii gheață scad prețurile. Ce discounturi oferă restaurantele clienților dacă plătesc numerar

schedule 16 nov. 2023, 09:49

Banii gheață scad prețurile. Ce discounturi oferă restaurantele clienților dacă plătesc numerar
Foto: GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO

Din ce în ce mai mulți comercianți au început să ofere discounturi clienților pentru plățile în numerar. Astfel, scapă de comisioanele către bancă și își fidelizează și oamenii care le trec pragul. Specialiștii în fiscalitate atrag atenția însă că legea nu avantajează asemenea practici, drept pentru care aceste firme pot fi pasibile de amenzi. 

 Ce discounturi oferă restaurantele clienților dacă plătesc numerar

Restaurantele au început să ofere reduceri clienților la plata în numerar. Într-un local, oamenii găsesc pe masă pliante în care sunt anunțați că beneficiază de un discount între 5 și 10% pentru fiecare consumație achitată cu bani cash. În ceea ce privește evenimentele, discountul ajunge și până la 20%. 

„Ideea discountului a fost făcută nu neapărat pentru a atrage anumiţi clienţi, ci pentru că chiar m-am lovit de un client care nu avea un card”, a transmis Alexandra Dragnea, manager restaurant, pentru Observator
„Mi-a atras atenţia o anume cifră: 16.000 de lei. Datorată comisioanelor pentru încasările prin bancă. Era pe vreo 4-5 luni. Mi s-a părut o sumă destul de mare. Pentru fiecare încasare pe care o avem prin pos plătim o anumită sumă. Comisioanele diferă”, a continuat aceasta. 

Reducerile care se dau pentru plăţile în numerar sunt puse în practică de tot mai mulţi comercianţi. „3% şi înseamnă de trei ori comisionul pe care noi l-am fi plătit către bancă. Şi diferenţa de 2% este un mic imbold de a fideliza clientul. Plata cash îţi oferă o anumită intimitate, o anumită personalitate a plăţii”, a declarat Mihai, companie tuning auto, pentru sursa citată.

Chiar și la aprozare sunt reduceri de preț pentru cei care plătesc cu banii jos. La un magazin de lângă Iași, de pildă, clienții cu bani gheață au o reducere de 5%. 

„Susţinem cash-ul din două motive: plătim comisioane foarte mari la bancă. Pentru cei în vârstă, care nu se descurcă cu digitalizarea. Dacă sume este foarte mică, de multe ori comisionul poate fi mai mare decât suma care este plătită”, a spus Ana Maria Ignat, proprietar aprozar. 

Experții îi sfătuiesc pe comercianți să fie atenți la bonusurile oferite

Comisioanele către bancă variază de la un comerciant la altul. De exemplu, un magazin poate plăti un comision între 0,7% și 2%. Acesta se percepe la fiecare tranzacție efectuată prin intermediul POS-ului. Pe lângă aceste comisioane, firma mai trebuie să plătească lună de lună un cost pentru fiecare POS instalat, cost ce poate fi de aproape 50 de lei. La acestea se adaugă și un cost de administrare al contului bancar, între 30 și 150 de lei pe lună.

Pe de altă parte, însă, experții îi sfătuiesc pe comercianți să fie atenți la bonusurile oferite. „Sunt solidară cu toţi comercianţii care sunt revoltaţi de măsurile şi modificările şi bătaia de joc din partea Guvernului. Că se restricţionează plăţile, că nu se restricţionează. Dar atenţie că acordarea de discounturi pentru plata în numerar este considerată contravenţie”, a explicat Valentina Saygo, expert contabil.

Limitarea plăților cash

Actuala lege impune un plafon de 50.000 de lei pentru tranzacțiile între persoane fizice și 10.000 de lei între societățile comerciale. Prim-ministrul Marcel Ciolacu a transmis că vor exista două excepții. 

Plafonul de casă va fi de 50 de mii de lei, ceea ce înseamnă că o companie nu are voie să aibă în casierie, la final de zi, mai mulți bani. În plus, avansul spre decontare va fi limitat la 1.000 de lei, adică toate acele cheltuieli pe care le are o companie cu angajații. De pildă, pentru diurnă sau transport. 

  • Studiile arată că 13% dintre români nu folosesc niciodată cardul, de trei ori mai mulţi faţă de cei care au renunţat la numerar.
  • Peste jumătate dintre români nu plătesc deloc online sau prin aplicaţii mobile.

SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 7 voturi
Nu: 19 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

26 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9764 RON
-0.00050
USD
USD: 4.65 RON
-0.01390
GBP
GBP: 5.818 RON
0.00140
HUF
HUF: 1.2774 RON
-0.00380
BGN
BGN: 2.5444 RON
-0.00030
CHF
CHF: 5.0964 RON
-0.00730
Convertor valutar

Rezultat: ---