Anamaria Prodan, pe scena de la iUmor
Anamaria Prodan a fost invitată în cadrul emisiunii iUmor, unde a făcut un număr de roast, unde nu a avut milă și a făcut afirmații dure despre persoane care nu i-au făcut deloc bine, dar și despre bărbații din viața sa care nu au știut să o aprecieze.
Impresara a început prin a vorbi despre propria persoană, spunând că face valuri pe oriunde merge și că dacă era în casa ei, singura care s-ar fi putut afla acolo ar fi fost Delia, pentru că este singura bogată dintre cei aflați la masa juraților. Mai mult de atât, a precizat că producătorii i-au sugerat să vorbească despre fotbal, ceea ce i s-a părut destul de simplu, afirmând că va face câteva milioane de euro, în timp ce alți impresari nu vor face altceva decât să dea câteva declarații în plus.
”Anamaria Prodan este în casă! La figurat, căci în casa mea nu merg așa, merg goală. Dar asta este o altă discuție. ȘI dacă eram în casa mea, nu erați voi aici. Cu excepția Deliei, căci Delia este bogată și atunci am cu cine să vorbesc. Mă știți, așa cum sunt eu! Așa este Anamaria Prodan, face valuri oriunde merge.
În general și marea se oprește când vreau să facă valuri, mă lasă să fac ce vreau eu. Ziceau producătorii că trebuie să vorbesc despre fotbal în această seară, ce se va întâmpla în 2-24. Păi simplu. Eu o să mai fac câteva milioane de euro, restul impresarilor mai fac niște declarații în ziare”, a zis Anamaria Prodan, pe scena de la iUmor.
Anamaria Prodan nu a avut deloc noroc în dragoste și nu s-a putut abține să nu vorbească și despre bărbații care au trecut prin viața sa, dar în special despre unul dintre ei și chiar dacă nu a dat niciun nume, a fost clar pentru toată lumea la cine a făcut referire. Aceasta a spus că a găsit și ea pe cineva cu care a început o relație și a avut senzația că era făcut pentru ea, dar singurul lucru real la el era pensia alimentară, având în vedere că avea nouă copii cu trei neveste.
Citește și:
Anamaria Prodan, la mormântul Ionelei Prodan: „Știu că e acolo cu mine mereu”
”Să vă spun ceva ce nu am spus nimănui, ceva nu a aflat nici presa! Am găsit si eu un bărbat, cu care am ieșit. E greu singură. Degeaba ai bani, dacă nu ai pe cineva care să te enerveze.
L-am găsit pe bărbatul asta. Am început o relație adevărată. Apoi am aflat ce viață are. Am avut senzația că singurul lucru real la el era despre pensia alimentară. Omul se ghida în viață după femeia și copilul. Nouă copii cu trei neveste. Fiecare grup de copii cu bona lui”, a mai zis impresara.