Ponta, despre revenirea sa în PSD: „Nu depinde doar de mine şi de Ciolacu”
Victor Ponta a declarat că ar fi dispus să revină în PSD. Acesta a fost exclus din partid pe vremea lui Liviu Dragnea, atunci când i s-a opus în scandalul cu Sorin Grindeanu.
Revine sau nu Ponta în PSD?
„Eu nu am plecat din PSD. Am fost exclus pentru ceva ce cred am făcut bine, dacă mă întrebaţi şi azi, şi anume ne-am opus lui Liviu Dragnea în faimosul scandal cu Sorin Grindeanu. Între timp PSD, nu oficial, dar într-un fel şi-a mai recunoscut din greşeală. În primul rând, luându-l pe Sorin Grindeanu înapoi. Suntem social-democraţi. Mai departe însă chestiunile de partid, e mai greu pentru PSD să spună «măi, chiar am greşit atunci când v-am dat afară. Asta e. Aşa era vremea lui Dragnea». Dacă o vor face şi eu şi colegii mei din Pro România suntem foarte bucuroşi”, a declarat Victor Ponta.
Victor Ponta a spus dacă se gândește la o posibilă revenire în PSD, dacă partidul şi-ar recunoaşte greşeala,
„Nu depinde doar de mine şi de Ciolacu. (...) Dacă va exista o discuţie, o purtăm cu toată deschidere”.
Recent, Victor Ponta a fost numit în funcția de consilier onorific al premierului Marcel Ciolacu. Fostul șef de Executivului, Victor Ponta, a afirmat că o creștere a TVA, aflată în planul conducerii actualului Guvern, este o greșeală. De asemenea, Ponta a venit și cu câteva propuneri de măsuri pentru problema Executivului în ceea ce privește scăderea cheltuielilor și creșterea veniturilor la Bugetul de stat.
Citește și:
> Florin Salam, internat în spital din cauza problemelor de sănătate. Care este starea sa
> Eduard Hellvig a demisionat din funcția de șef al SRI. „Pietrificarea în funcție nu este bună”
„Trebuie să iei nişte măsuri în care, în special în zona publică, să scapi de mult prea multe cheltuieli nejustificate, pile, relaţii, instituţii care se suprapun, birocraţie. Şi în zona privată, să-i sprijini pe cei care îşi plătesc taxe, impozite şi să nu-i omori cu taxe”, a declarat
Pe timpul când Victor Ponta era premier, Ciolacu a fost consilierul său. Ponta va fi consilierul lui Ciolacu în domeniul relaţiilor economice internaţionale. Decizia a fost publicată vineri în Monitorul Oficial.
Valentina Podgorneac
Redactor
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de trei ani activează în presa scrisă. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației.