Podul Kerci din Crimeea, lovit de drone: primele imagini și reacția Ucrainei

17 iul. 2023, 10:59
Foto: t.me/grey_zone
Urmăriți-ne pe: Google news Copy Share

Podul Kerci care leagă Crimeea de Rusia a fost lovit din nou, pentru a doua oară în mai puțin de un an. Rușii au publciat imagini care arată avarii serioase la nivelul a două secțiuni de pod. Ei susțin că a fost atacat cu drone marine de ucraineni. Kievul a reacționat fără a-și asuma responsabilitatea pentru acest atac. 

Război în Ucraina. Primele imagini cu podul Kerci din Crimeea lovit de drone

Două explozii puternice au fost auzite luni dimineaţă la ora locală la 3:04 și 3:20. Canalele rusești de Telegram au publicat primele imagini cu avariile produse la podul Kerci din Crimeea. Rușii afirmă că amploarea pagubelor indică faptul că exploziile au fost declanșate, cel mai probabil, de drone marine, sub pod. Fotografiile de la locul exploziei arată o gaură în pod, o secțiune fiind distrusă, rupându-se, iar cea de-a doua a fost avariată. 

La începutul lunii iulie, ministrul adjunct al Apărării din Ucraina, Hanna Maliar, a dat de înţeles că armata ucraineană a fost de vină pentru un atac asupra podului Kerci, efectuat în octombrie 2022.

Reacția ucrainenilor: Podul Kerci din Crimeea este o construcție inutilă

Publicațiile ucrainene RBC - Ucraina și Obozrevatel au relatat că Podul Kerci din Crimeea a fost atacat cu drone de suprafață de către SBU (Serviciul de Securitate al Ucrainei) și forțele navale ucrainene.

Andriy Yusov, purtătorul de cuvânt al Departamentului principal de informații din cadrul Ministerului Apărării al Ucrainei, a declarat luni dimineaţă că podul din Crimeea este o construcție inutilă, fără a-şi asuma responsabilitatea pentru atac. 

„Acum, întreaga lume vede kilometri de ambuteiaje și avarii ale structurilor podului. În ceea ce privește comentariile despre cauzele acestui lucru, noi nu comentăm. Putem cita doar cuvintele șefului GUR, Kirill Budanov, că podul din Crimeea este o construcție inutilă”, a spus Yusov.

Rybar, un influent canal de Telegram, condus de un fost ataşat de presă al Ministerului rus al Apărării, a susținut, de asemenea, că atacul a fost efectuat de drone marine. El a amintti și că un atac cu drone similare s-a desfășurat duminică asupra Portului Sevastopol. Ambele atacuri au legătură cu acordul privind cerealele care expiră azi.

„La fel ca raidul de ieri asupra Sevastopolului și atacul de astăzi asupra podului din Crimeea - ambele evenimente sunt direct legate de acordul privind cereale, care se încheie astăzi. Utilizarea dronelor pentru a lovi facilități strategice rusești este o modalitate de a pune presiune asupra conducerii Federației Ruse pentru a extinde acordul. Prin asta ei par să demonstreze ce vor face dacă Rusia se retrage din tratat. Iar Ucraina nu se teme de o răzbunare.”


Citeste si