Motivul pentru care Alex Dima a renunțat la meseria de profesor de regilie: „Aici era o bătaie de joc”
Alex Dima a renunțat la meseria de profesor de religie și s-a îndreptat către jurnalism. Astăzi, el este unul dintre cei mai apreciați jurnaliști de investigații.
Alex Dima este unul dintre cei mai apreciați jurnaliști de investigații, iar reportajele sale sunt atent urmărite și admirate de mii de oameni. Jurnalistul are o poveste de viață demnă de o carte, iar în podcastul lui Mihai Morar, el și-a deschis sufletul și a vorbit despre viața sa, atât despre momentele frumoase, cât și despre clipele care i-au marcat radical existența.
Puțină lume știe că, înainte de a cunoaște succesul pe care îl are astăzi, Alex Dima a lucrat la catedră. El a studiat timp de 9 ani teologia și a devenit profesor de religie pentru clasele I-IV. El a mărturisit în interviul lui Mihai Morar că are amintiri frumoase din acea perioadă, când avea puțin peste 20 de ani.
„Pentru mine, anul ăla e pus într-o căsuță și mă gândesc cu mare drag la el. Eram puștan, aveam 20 și un pic de ani, în blugi. Veneau profesoarele și profesorii vechi de acolo din școală și mă întrebau, „Ce faci?' Pe lângă faptul că nu prea înțelegeam care e treaba cu programa, la un moment dat am înțeles că există o programă și trebuie să te ții de ea, dar orele mele erau deschise', a povestit Alex Dima în podcastul lui Mihai Morar.
Cu toate că avea multe împliniri sufletești, Alex Dima a ales să plece din învățământ din cauza banilor. El câștiga 200 de lei pe lună, în acea perioadă, fapt ce l-a făcut să se îndrepte către o altă meserie.
Citește și:
> A fost sau nu Rux și Opulență stilistul personal al Sorinei de la „Bravo, ai stil!”
> Nea Mărin și-a depus dosarul de pensionare. Care este stilul lui de viață
> Ana Morodan, dură cu unul dintre angajații săi. Cum a reușit să o enerveze șoferul
„Am plecat din învățământ din cauza banilor. Eu câștigam pe lună undeva la 70 de dolari. Vreo 200 si ceva de lei.Erau copii prin clase care aveau bani de buzunar cam câștigam eu pe lună. Aici era o bătaie de joc. De aceea la un moment dat m-am oprit și am încercat să găsesc altceva', a adăugat Alex Dima.
Citește continuarea pe Kudika.ro.
Alexandra Chivu
Redactor-șef
Am absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion și am o experiență în presă de peste 6 ani. Ca jurnalist, am lucrat în publicații precum Ciao.ro, Fanatik.ro și Playtech.ro, la care se adaugă și un internship la DigiFM. De-a lungul carierei jurnalistice, am scris în diferite domenii ca sănătate, politic, sport, horoscop, social, meteo, lifestyle, turism și monden. Pe lângă redactat, m-am ocupat și de paginile de Facebook ale mai multor ONG-uri.