Mihai Coadă, sfaturi pentru Cătălin Măruță. La ce l-a rugat să fie atent: „Vezi că te paște treaba asta la Pro TV”
Mihai Coadă, cunoscut de toată lumea drept Nelu Curcă din „La Bloc”, i-a dat câteva sfaturi lui Cătălin Măruță, după ce a acceptat invitația acestuia în podcast. Fostul actor speră ca partenerul de viață al Andrei să fie foarte atent la spusele sale. Iată ce i-a transmis!
Ce sfaturi i-a dat Mihai Coadă lui Măruță
Mihai Coadă a fost, la începutul anilor 2000, unul dintre cei mai iubiți și cunoscuți actori de la noi din țară datorită serialului care era urmărit de milioane de români la vremea aceea și anume „La Bloc”. În acesta, el juca rolul lui Nelu Curcă, un personaj simpatic și foarte amuzant. Deși avea succes și bani cu care ar fi putut duce un trai liniștit și să meargă pe același drum, el a decis să renunțe la cariera sa și să se retragă la o mănăstire.
El crede că a luat cea mai bună decizie pentru el, având în vedere că a comis un păcat mare care nu îi dădea pace zi și noapte, mai exact acela de a-și înșela soția. Și-a întors fața către Dumnezeu, s-a spovedit și a trăit ultimii 20 de ani în credință, fiind mulțumit de viața pe care o are la cei 70 de ani ai săi.
Citește și:
> Mădălin Ionescu a rămas cu un gust amar, după ce a fost invitatul lui Cătălin Măruță
> Stela Popescu: Lumina care a strălucit în ciuda întunericului
> Mihai Coadă s-a retras la mănăstire după ce și-a înșelat soția. „Poate i-am nenorocit viața”
Recent, el a acceptat invitația lui Cătălin Măruță de a merge în podcast-ul pe care îl moderează pe YouTube, unde a vorbit despre ceea ce l-a apăsat ani la rândul, recunoscând că îi era foarte greu seara, când ajungea acasă să iasă din pielea personajului Nelu Curcă. De asemenea, i-a dat și niște sfaturi lui Cătălin Măruță, fiind de părere că este în pericol să cadă într-un mare păcat și anume mândria. Este, totuși, de părere că prezentatorul se spovedește, pentru că în felul acesta se apropie de Dumnezeu.
„Mândria e păcatul cu care e cel mai greu de luptat. Vezi că te paște treaba asta la PRO TV. Ești vedetă. Dar vezi să nu ți-o amețească Diavolul chestia asta că ai trecut peste mândrie. Vrând, nevrând, făcând treaba asta… Îți mai trimite Dumnezeu și timp de smerenie, sunt convins de treaba asta. Îți face bine că te spovedești”, a zis Mihai Coadă, în podcast-ul moderat de Cătălin Măruță.
Diana Oprișan
Redactor
Am studiat la Facultatea de Comunicare și Relații Publice – SNSPA. Am o experiență în domeniu de peste patru ani și am lucrat pentru publicații precum ZU TV și Spynews.ro, unde am scris în mare parte parte știri din domenii precum showbiz, social, dar și lifestyle. De asemenea, m-am ocupat și de administrarea paginilor de Facebook ale mai multor branduri.