Klaus Iohannis, la cel de-al patrulea Summit al Consiliului Europei, la Reykjavik. Ce semnificație are evenimentul pentru România

17 mai 2023, 09:44
Foto: Klaus Iohannis/Facebook
Urmăriți-ne pe: Google news Copy Share

Şefii de stat şi de guvern din cele 46 de state membre în Consiliul Europei s-au reunit în Reykjavik, capitala Islandei, pentru cel de-al patrulea summit din istoria organizației. Principala temă a discuţiilor este susţinerea Ucrainei împotriva agresiunii Rusiei, exclusă din Consiliu anul trecut. În prima zi, președintele României, Klaus Iohannis, a prezidat alături de premierul din Luxemburg o masă rotundă cu tema „Protejarea democrației în vremuri de încercare”. Iată ce a declarat șeful nostru de stat și ce semnificație are evenimentul pentru țara noastră. 

Președintele Klaus Iohannis participă la cel de-al patrulea Summit al Consiliului Europei, la Reykjavik

Întrunirea de la Reykjavik își propune să reafirme unitatea continentului și să găsească noi variante de a trage la răspundere Rusia pentru războiul declanșat în Ucraina. În acest scop a fost creat, între altele, un Registru Internațional al Daunelor provocate de agresiunea rusă. 

România participă ca stat fondator la acest mecanism, iar liderii europeni au marcat că vor rămâne alături de Ucraina, indiferent de deznodământul războiului.

„Vom face tot ce este cu putinţă pentru ca Ucraina să câştige pacea. O pace dreaptă”, a declarat Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene. 
„Vom trage la răspundere Rusia pentru îngrozitoarele crime de război care au fost comise”, a spus Rishi Sunak, premierul Regatului Unit. 

Foto: Council of Europe

Zelenski: Agresiunea rusă poate fi învinsă prin unitate

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a intervenit printr-o legătură video, a devoalat că Rusia a lansat, cu câteva ore înainte, un atac intens asupra Kievului. Toate rachetele au fost doborâte de armele antiaeriene livrate de aliații occidentali, o dovadă că războiul poate fi câștigat prin unitate, a subliniat Zelenski.

„Vă întreb un singur lucru: dacă am putut face asta , este oare ceva care să nu fie cu putinţă atunci când suntem uniţi şi hotărâţi să apărăm viaţa?”, a transmis Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei.

Foto: Council of Europe/Facebook

Klaus Iohannis: Războiul declanșat de Rusia, un atac împotriva valorilor noastre comune

După participarea la reuniunea plenară de lucru, Klaus Iohannis a condus o masă rotundă în calitate de copreşedinte, alături de premierul Luxemburgului Xavier Bettel. Tema discuţiilor a fost „Protejarea democraţiei în vremuri de încercare - riscuri, rezilienţă şi reangajare”.

Șeful nostru de stat și-a exprimat, din nou, sprijinul pentru Ucraina și, în general, pentru valorile democratice.„Războiul declanşat de Rusia reprezintă un atac împotriva valorilor şi principiilor noastre comune. Dar această criză, cea mai gravă de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, a întărit unitatea şi hotărârea noastră de a ne apăra modul democratic de viaţă”, au fost declarațiile lui Klaus Iohannis, președintele României.

Summitul de la Reykjavik are o semnificaţie specială pentru România deoarece se împlinesc 30 de ani de când ţara noastră s-a alăturat Consiliului Europei. Astăzi, la sfârșitul lucrărilor, va fi adoptată o declarație care va reconfirma rolul deosebit al Consiliului Europei în sistemul instituțiilor internaționale. 



Citeste si