Israel și Hamas, la un pas de armistițiu. Ce condiție a pus Benjamin Netanyahu

20 nov. 2023, 07:22
Foto: Bartolomiej Pietrzyk/Shutterstock
Urmăriți-ne pe: Google news Copy Share

Vin vești bune din Fâșia Gaza, după șase săptămâni de război. Israel și Hamas sunt la un pas de armistițiu. Între timp, o misiune a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) a reușit să scoată 31 de bebeluși din spitalul Al-Shifa. Sute de alți pacienți au mai rămas însă în unitatea medicală, pe care misiunile internaționale o descriu drept o zonă a morții. 

Vești bune din Fâșia Gaza: Israel și Hamas sunt la un pas de armistițiu

Din data de 7 octombrie, când a început atacul Hamas, soarta a peste 240 de ostatici răpiți de organizația palestiniană islamistă teroristă este o necunoscută. Ziariștii de la Washington Post anunță acum un acord pentru eliberarea lor în schimbul încetării focului. Totul la presiunea Statelor Unite și cu medierea Qatarului. 

„Acum sunt mai încrezător că suntem suficient de aproape pentru a ajunge la un acord. Punctele de dezacord, sincer, în această etapă au legături cu chestiuni practice, logistice, nu este vorba despre ceva care reprezintă esenţa tranzacției”, a declarat Sheikh Mohammed Al Thani, premierul Qatarului. 

Premierul israelian pare gata acum să accepte o înţelegere, după ce a refuzat-o constant în ultimele săptămâni. „Au făcut presiuni să fim de acord cu o încetare totală a focului. Am refuzat și am transmis că vom fi de acord doar cu o încetare temporară a focului și numai în schimbul întoarcerii ostaticilor noștri”, a spus Benjamin Netanyahu, premierul Israelului.

O altă veste bună vine și de la spitalul Al-Shifa, ocupat săptămâna trecută de Hamas. 31 de bebeluși născuți prematur au fost evacuați cu ambulanțe într-un efort comun al ONU, Organizației Mondiale a Sănătății și Crucii Roșii. Aceștia au fost transferați la unitățile medicale din sudul Fâșiei Gaza. 

Luptele continuă, deocamdată, în Gaza

Două milioane de palestinieni sunt îngheșuiți în sudul enclavei. Cei mai mulți trăiesc fără apă și alimente, iar de nevoie au ajuns să taie copacii pentru a face un foc la care să gătească ce mai găsesc de mâncare. 

„Din cauza lipsei de combustibil, suntem nevoiți să cumpărăm lemne de foc, să ne gătim mâncarea cu lemne de foc și să ne coacem pâinea cu lemne de foc. Ziua noastră depinde de lemnele de foc”, a povestit un localnic.

În Marea Roșie, rebelii Houthi din Yemen au deturnat o navă deţinută parţial de un om de afaceri israelian. Vasul plecase din Turcia către India şi are un echipaj format din 25 de cetăţeni din Ucraina, Bulgaria, Mexic şi Filipine. 



Citeste si