Irinel Columbeanu, încuiat în casă de fosta iubită. Prin ce chinuri a trecut fostul milionar: „De dragul vremurilor bune”
Viața alături de una dintre fostele sale iubite nu a fost deloc una ușoară. Femeia a făcut dezvăluiri neașteptate care au lăsat mască pe toată lumea. Cum se comporta cu fostul milionar?
Irinel Columbeanu, încuiat în casă de fosta iubită
Irinel Columbeanu a ajuns la azil. Acesta nu are bani să își plătească locul acolo, iar dacă nu ar exista câteva persoane miloase care să îi ofere ajutor financiar, acesta ar putea fi dat afară în orice moment. Deși patronul centrului de îngrijire pentru adulți îi este prieten de ani buni, a susținut că nu îl poate primi la nesfârșit, dar trăiește cu speranța că alții vor plăti pentru el.
Una dintre cele care i-au întins o mână de ajutor în aceste momente complicate pe care le trăiește, este nimeni alta decât fosta sa parteneră de viață, Daiana Estera Duțu. Aceasta i-a transmis chiar și un mesaj lui Irinel Columbeanu pe care este dispusă să îl primească în propria casă, pentru că se află la ananghie și pentru că se cunosc de atât de multă vreme. În plus, ea a precizat că a fost singura femeie care i-a oferit ajutor necondiționat și a rămas lângă el, când a pierdut totul.
Citește și:
> Irinel Columbeanu a ajuns la sapă de lemn. Gigi Becali refuză să îi ofere ajutor
> Irinel Columbeanu și-a revăzut fiica după 5 ani
> Irinel Columbeanu, comparat cu Gabi Bădălău. Ce a declarat Claudia Pătrășcanu
”Iri, dragul meu, te cunosc de când aveam 18 ani, adică de 10 ani, am fost lângă tine și când aveai bani, hai să ne împăcam și lasă-mă să fiu în continuare lângă tine și acum, la ananghie. Oricum, eu am fost singura femeie care ți-a rămas alături când ai pierdut tot și ți-am oferit ajutorul meu necondiționat, chiar dacă tu nu ai vrut să recunoști.
Dacă îți ceri iertare, eu te aștept acasă, știi că voiam să fii asistentul meu la dominări. Promit că o să am grijă de tine ca un medic sexolog. Hai să îngropăm securea războiului, că viața e scurtă și nu vreau să nu apucăm să ne împăcăm”, a declarat Daiana, conform cancan.ro.
De asemenea, Daiana a recunoscut că nu se comporta prea frumos cu el în trecut și că l-a chinuit, la un moment dat, închizându-l în casă, pentru că avea altre treburi de rezolvat.
Citește și:
> Irinel Columbeanu, criticat dur de Selly. Ce a avut de zis despre fostul om de afaceri
> S-au temut sau nu Tzancă Uraganu și Irinel Columbeanu pentru viețile lor
”Îl încuiam în dormitor, dacă se întâmpla să am solicitări de la sclavi în timpul unei vizite de-ale lui Irinel, nu eram dispusă să pierd bani, banii nu se refuză niciodată! Într-o seară am stat mai mult cu un client, iar Irinel a adormit și a început să sforăie atât de tare încât clientul s-a speriat! M-a întrebat cine mai este cu noi în casă, a crezut că am pește, dar l-am asigurat că se aude de la vecini și am dat muzica mai tare, ha, ha!”, a mai zis ea.
Fosta sa parteneră de viață avea și zile în care îl trata bine, îi spăla rufele sau îi gătea. Cei doi petreceau foarte mult timp împreună și tocmai de aceea acum îi este greu să îl vadă așa și vrea să îl ajute.
”El venea frecvent la mine, am fost unica femeie care i-a rămas alături, după ce a pierdut tot: îi spălam rufele, că el nu știa să pornească mașina de spălat, dacă a avut slugi toată viața, îi mai ordonam prin casă, îi găteam și îl plimbam cu mașina. Îl ajutam și eu cu ce puteam, de dragul vremurilor bune!”, a adăugat femeia.
Diana Oprișan
Redactor
Am studiat la Facultatea de Comunicare și Relații Publice – SNSPA. Am o experiență în domeniu de peste patru ani și am lucrat pentru publicații precum ZU TV și Spynews.ro, unde am scris în mare parte parte știri din domenii precum showbiz, social, dar și lifestyle. De asemenea, m-am ocupat și de administrarea paginilor de Facebook ale mai multor branduri.