Dan Ursa a câștigat Survivor România 2023. Primele declarații: „Sunt mândru de mine”

25 mai 2023, 10:20
Sursa foto: YouTube Survivor Romania
Urmăriți-ne pe: Google news Copy Share

Dan Ursa este marele câștigător al emisiunii Survivor România și, totodată, cel care a plecat acasă cu premiul de 100.000 de euro, după cinci luni petrecute în Republica Dominicană. Ce a declarat campionul, dar și ce au zis adversarii lui!

Dan Ursa, marele câștigător Survivor România

Ziua de 24 mai a fost una extrem de importantă și decisivă pentru ultimii concurenți rămași în cadrul competiției Survivor România, pentru că a fost cea în care s-a desemnat câștigătorul, decizia stând ca de fiecare dată în mâinile celor de acasă care și-au votat preferații și care, anul acesta, au considerat că Dan Ursa este cel care merită să ridice trofeul deasupra capului.

„Națiune Survivor, a venit și acest moment, ultima dată în acest sezon când mă adresez vouă prin acest file de Jurnal Dominican. Cu multă emoție și bucurie, vă pot spune că miercuri, de la 20:30, vom vedea cine va fi campionul Survivor 2023, în direct din Republica Dominicană.
Aici se simte un cumul de trăiri, iar eu unul deja le pot auzi inimile cum bat la unison cu un singur scop: să lupte până la capăt. Au mai rămas cinci, iar la finalul fiecărei zile, numărul lor va scădea, urmând ca mereu decizia să fie a voastră, așa cum a fost întotdeauna. Până miercuri, vă aștept alături de noi și la începutul săptămânii cu noi provocări și momente frumoase din cel mai puternic reality', a transmis Daniel Pavel, înainte de finală, conform libertatea.ro.

În ultima fază a concursului au rămas Carmen Grebenișan, Andrei Krișan și Dan Ursa, influencerița fiind eliminată în prima etapă. Ea a oferit și câteva declarații, după toate acestea, conștientă fiind că mai era un singur pas până la atingerea scopului, dar știe că a muncit din greu, că a făcut tot ceea ce a ținut de ea și le-a transmis colegilor ei că merită tot ce este mai bun, pentru că ambii sunt foarte buni.

„Știu că mai era un pas. Ce am muncit nu poate să ia nimeni. Mă bucur pentru amândoi! Dan chiar merită. Vă respect din cale afară de tare. Meritați tot ce e mai bun. Amândoi! Vă doresc succes mai departe”, a zis Carmen Grebenișan, la Pro TV.

Înainte de a aflat verdictul, Dan Ursa a ținut să precizeze că era plin de emoții, dar și epuizat după traseu, fiind conștient că la fel de greu este și pentru cei care îi urmăreau cu interes din fața micilor ecrane, iar când și-a auzit numele, după lungi așteptări și-a găsit cu greu cuvintele.

„Sunt mândru de mine, sunt mândru de toți susținătorii mei. Am încredere în mine!”, a mărturisit Dan Ursa, la Survivor.

Acesta a aflat ulterior faptul că primarul localității de unde provine i-a adunat pe toți localnicii să urmărească marea finală împreună, iar în felul acesta, ei s-au mobilizat și l-au votat pe Dan Ursa într-un număr foarte, foarte mare.

”Dragi tășnădeni, începe săptămâna finalei la Survivor Romania! Vă invităm în această seară, începând cu orele 20:00, în parcul central, pentru a viziona împreună ultimii pași spre finala din 24 mai, pe un ecran led. Hadeți să il susținem împreună pe tășnădeanul nostru Darius Dan Ursa! Menționăm că vom viziona episoadele difuzate pe Voyo duminică 21.05 și luni 22.05”, a scris Primăria Tășnad, pe Facebook.


Citeste si