Ana Baniciu, cadou inedit cu o seară înainte de începerea războiului din Israel: „Am fost în vizită la niște oameni minunați”
Ana Baniciua primit un cadou inedit cu o seară înainte de începerea războiului din Israel și le-a spus fanilor ei de pe rețelele sociale despre ce era vorba.
Ana Baniciu, cadou inedit primit în Israel
Ana Baniciu, Raluka și partenerii lor de viață au simțit nevoia de o mică vacanță, după nunta fiicei lui Mircea Baniciu, așa că au ales să meargă în Tel Aviv. Acolo, printre altele, ar fi trebuit să participe la concertul lui Bruno Mars, de care nu au mai apucat să se bucure, pentru că fix în ziua evenimentului, a început războiul în Israel.
Aceștia au fost luați prin surprindere și, în primă fază, nu au știut cum să reacționeze, nefiind obișnuiți cu asemenea situații. Într-un timp scurt, au înțeles că tot ce trebuie să facă este să între în buncărul hotelului în care erau și care se afla la subsol, ori de câte ori sunau alarmele.
Au fost câteva ore de panică pentru cele două cupluri, care trăiau niște clipe greu de imaginat și care au făcut tot posibilul să părăsească țara cât mai repede, în ciuda faptului că drumul până la aeroport era unul riscant. Din fericire, aceștia s-au întors în siguranță acasă, dar niciunul nu poate uita prin ce a trecut, Ana Baniciu recunoscând că în urma acestei experiențe, a început să aprecieze mult mai tare viața pe care o are în România, mai ales liniștea și pacea.
Citește și:
> Ana Baniciu, despre experiența neplăcută din Israel
Recent, ea a ținut să le mai facă fanilor ei câteva dezvăluiri despre orele dinaintea războiului și le-a arătat un cadou frumos pe care l-a primit, înainte cu o seară de nenorocire, fiind vorba despre o piatră pe care scria ”compasiune”, pe care să o poarte cu ea.
„Cu o seară înainte să înceapă războiul, în Tel Aviv, am fost în vizită la niște oameni minunați care au vrut să îmi dăruiască la finalul serii o piatră pe care să o iau cu mine... după ce am ales-o am întrebat ce scrie pe ea și cuvântul înseamnă COMPASIUNE”, a transmis Ana Baniciu, la Story.
Diana Oprișan
Redactor
Am studiat la Facultatea de Comunicare și Relații Publice – SNSPA. Am o experiență în domeniu de peste patru ani și am lucrat pentru publicații precum ZU TV și Spynews.ro, unde am scris în mare parte parte știri din domenii precum showbiz, social, dar și lifestyle. De asemenea, m-am ocupat și de administrarea paginilor de Facebook ale mai multor branduri.