Bruno Mars și-a anulat concertul din Tel Aviv
Sâmbătă, 7 octombrie, Bruno Mars ar fi trebuit să susțină al doilea concert sold-out, în Parcul Hayarkon din Tel Aviv, după ce pe 4 octombrie a făcut un show cu zeci de mii de oameni. Din nefericire, în ziua spectacolului, Israelul a fost atacat de către gruparea teroristă Hamas, motiv pentru care oamenii au fost rugați să se adăpostească în buncărele pe care le aveau în locuințe, iar spectacolul starului a fost anulat, urmând ca banii să le fie imediat rambursați celor care se pregăteau de show.
În urma atacului, Bruno Mars și cei 60 de membri ai echipei sale au părăsit de urgență țara, îndreptându-se către Atena, de unde au plecat spre Qatar, pentru a-și continua turneul.
„După anularea spectacolului din cauza războiului, Bruno Mars a părăsit Israelul astăzi la ora 2 după-amiaza, împreună cu 60 de membri ai echipei. A zburat spre Atena şi de acolo se va îndrepta spre Qatar pentru a-şi continua turneul”, au transmis cei de la Good Evening, pe Instagram.
Citește și:
Ruby s-a întors din Israel. Bunica ei a așteptat-o acasă
Dan Badea și soția lui au ajuns în România. Dezvăluiri emoționante despre război
Deși la primul lui show nu au existat incidente, se pare că presa locală a transmis că Bruno Mars este un sfert evreu și că mai multe persoane prezente au strigat câteva cuvinte în ebraică. Mai mult de atât, organizatorul emisiunii Live Nation Israel a transmis la rândul lui un mesaj legat de concertul lui Bruno Mars pe care acesta ar fi trebuit să îl susțină în ziua izbucnirii războiului, spunând că toți cumpărătorii de bilete vor primi o rambursare automată pe cardul de credit.
„Dragi clienți, spectacolul lui Bruno Mars care era planificat să aibă loc în această seară este anulat. Toți cumpărătorii de bilete pentru spectacol vor primi o rambursare automată pe cardul de credit cu care a fost făcută achiziția. Întărim locuitorii Israelului, luptătorii IDF și forțele de securitate în aceste momente dificile”, a transmis organizatorul emisiunii Live Nation Israel, în mediul online.
Mai multe vedete de la noi din țară se aflau și ele în Tel Aviv, în ziua în care Israelul a fost bombardat, pentru că își doreau să meargă la concertul lui Mars, printre aceștia aflându-se Ana Baniciu, Raluka și Dan Badea.