Protest în Capitală. Ce nemulțumiri au polițiștii și pensionarii militari
Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD) şi Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual au organizat, vineri, un protest în Piaţa Victoriei, dar şi un marş care va ajunge până la Ministerul Justiţiei. Manifestațiile de protest au loc în intervalul orar 10:30 - 16:00. Marșul protestului va avea traseul Piaţa Romană – Piața Unirii, cu opriri în fata Ministerului Afacerilor Interne, Ministerul Finanţelor şi Ministerul Justiţiei.
Polițiștii și pensionarii militari au ieșit în stradă și își strigă nemulțumirea în fața autorităților. De asemenea la protest se alătură Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP), Federația Sindicatelor din Sistemul Penitenciar (FSSP), Federația Polițiștilor de Penitenciare (FPP) și Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD).
Citește și:
Cum vor fi reformate pensiile speciale
Protest la sediul PNL. Poliţiştii din penitenciare și-au strigat nemulțumirile
Polițiștii din penitenciare, azi în grevă. Ce nemulțumiri au
Care sunt cerințele protestatarilor
Potrivit unui comunicat al Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, protestatarii cer următoarele măsuri:
- Aplicarea, de îndată, a Legii salarizării nr. 153/2017, în integralitatea sa, adică în forma promulgată;
- Aplicarea, de îndată, în integralitatea sa, a Legii Pensiilor Militare de Stat, nr. 223/2015 și nu în formula stabilită de O.U.G.-urile care au fost deovedite ca fiind neconstituționale;
- Excluderea rezerviștilor, atât din PNRR, cât și din Proiectul Legii Pensiilor de Serviciu pentru a da posibilitatea măririi pensiilor civile în procentul de 9,4%. din PIB. Motivele juridice cunoscute plata la 24 ore, nu la oră, contracte de activitate la ordin, sub juramant de sânge, nu de “muncă”
- Respectarea obligațiilor asumate la nivel guvernamental prin Tratatul de Aderare al României la NATO, în ceea ce privește salarizarea și condițiile de pensionare a militarilor;
- Aplicarea Legii 127/2017, în integralitatea sa, așa cum a fost promulgată, tuturor pensionarilor civili. . Numai dupa aceea se va putea lua in considerare o noua Lege a Pensiilor Civile, cu definirea pensiei, excluderea ajutoarelor sociale si indemnizatiilor de merit, care sa-i cuprinda pe toti civilii, de la fosti tarani cooperatori la magistrati;
- Acordarea la salarii și la pensii, a sporurilor de MApN, MAI, SRI, etc. tuturor civililor din structurile SAOPSN care au obligații, riscuri și privațiuni ca și cadrele militare/de poliție;
- Respectarea statutelor militarilor, polițiștilor, ceferiștilor și altor categorii socio-profesionale, cu toate prevederile privind drepturile specifice câștigate;
- Renunțarea la lichidarea Industriei de Apărare, prin vânzarea la licitație a acțiunilor și redeschiderea fabricilor de pulberi și muniții;
- Renunțarea la preconizata și ilegala triplă impozitare a pensiilor;
- Aplicarea legilor-statut ale, militarilor și polițiștilor cu toate prevederile privind salarizarea/soldele de grad pentru militarii și polițiștii in activitate, in rezervă și in retragere (Ex. Legea 80/1995, Art.11, Al.1-3);
- Restabilirea echității in ceea ce privește veniturile salariale/pensiile militarilor și polițiștilor care au indeplinit misiuni de luptă pe teritoriul și / sau in afara teritoriului național;
- Aducerea in fața Justiției, pentru genocid și inaltă trădare, a inițiatorilor textului PNRR pentru România.
„Scop principal: demolarea minciunilor guvernamentale despre „creșteri” de salarii și pensii pentru militari și civili, despre așa-zisa „echitate” în domeniu, despre inexistentele negocieri cu C.E. privind PNRR, la fel de inexistentele „ordine” ale Băncii Mondiale, riposta la mizerabilul război psihologic și de imagine, declanșat împotriva militarilor și polițiștilor, în activitate sau în rezervă.”, se mai arată în comunicatul transmis de SCMD.
Comunicatul a fost semnat de vicepreședinte Responsabil Zona de SE în Comitetul Director al SCMD, președintele Filialei 1 SCMD Constanța, comandor Ilie Truță.
Citește și:
Sindicaliștii BNS și polițiștii, protest față de noile măsuri fiscale anunțate de Guvern
Polițiștii ies în stradă. Sindicatele anunță un miting împotriva creșterii vârstei de pensionare
Pensionara din Galaţi care era să omoare un alpinist utilitar, după ce a tras de corzi: Ce vină am?