Sindicaliștii din educație protestează la București
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” şi Federaţia Naţională Sindicală „Alma Mater” au organizat un nou protest în piața Victoriei din București. Peste 15.000 de sindicaliști ies din nou în stradă pentru a-și striga nemulțumirea.
„Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” şi Federaţia Naţională Sindicală „Alma Mater”, în numele celor peste 350.000 de salariaţi din învăţământ ale căror drepturi şi interese le reprezintă, vor organiza miercuri, 10 mai 2023, începând cu ora 11:00, un marş de protest, care va porni din Piaţa Victoriei şi se va încheia în faţa Palatului Parlamentului. Peste 15.000 de membri de sindicat din întreaga ţară au anunţat că vor participa la acest marş de protest. Acţiunea urmăreşte să atragă atenţia asupra problemelor cu care se confruntă sistemul de învăţământ românesc, în mod special, angajaţii – personalul didactic, nedidactic şi didactic auxiliar”, au anunţat federaţiile sindicale.
Printre revendicările sindicaliştilor din educaţie se numără:
Citește și:
Polițiștii ies în stradă pentru a protesta. Oamenii legii amenință cu blocarea sistemului
Guvernul vine cu o nouă ofertă pentru sindicaliștii din Educație
- majorarea salariilor personalului din învăţământ, în conformitate cu importanţa socială a muncii prestate, plecând de la principiul salariul profesorului debutant să fie cel puţin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcţie, studii, vechime şi grad didactic;
- instituirea regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflaţiei;
- plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar şi nedidactic.
Sindicaliștii din Educație, val de proteste din luna aprilie
Pe lângă toate nemulțumirile sindicaliștilor, aceștia mai solicită și:
- acordarea sporurilor pentru condiţii de muncă personalului din învăţământ;
- acordarea drepturilor prevăzute în legislaţia în vigoare şi contractele colective de muncă aplicabile (decontarea navetei, plata indemnizaţiei de instalare, acordarea concediului de odihnă suplimentar, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat etc.);
- creşterea anuală a investiţiilor în învăţământ, pentru îmbunătăţirea bazei materiale şi a infrastructurii;
- renunţarea la aplicaţia EduSal şi înlocuirea acesteia cu un program informatic de salarizare gestionat şi administrat de Ministerul Educaţiei.
În momentul de față, liderii federaţiilor sindicale au menționat că se află în desfăşurarea unui referendum cu privire la declanşarea grevei generale în educaţie, începând cu data de 22 mai 2023, în cazul în care problemele lor nu vor fi rezolvate.
Citește și:
Sindicaliștii de la metrou protestează! Care sunt nemulțumirile oamenilor
Profesorii amenință cu grevă generală, din cauza salariilor
Polițiștii ies în stradă. Sindicatele anunță un miting împotriva creșterii vârstei de pensionare
Sindicatele din Educaţie au pornit un val de proteste încă din luna aprilie, atunci când au pichetat timp de două zile – 25 şi 26 aprilie – sediul Guvernului.