Locale Social Educație

Sindicaliștii din Educație protestează în Piața Victoriei. Ce îi nemulțumește pe aceștia

schedule 29 mar. 2023, 10:10

Sindicaliștii din Educație protestează în Piața Victoriei. Ce îi nemulțumește pe aceștia
Cristi Croitoru / Shutterstock

Membrii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) şi Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” organizează un protest miercuri, între orele 12:00 şi 13:00, în Piața Victoriei, în faţa Guvernului. Aceștia sunt nemulțumiți de salarizarea din sistem.

Protest în Piața Victoriei. Sindicaliștii din Educație își strigă nemulțumirile

Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) şi Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” vor protesta în fața Guvernului, miercuri. Membrii celor două federații solicită de urgență Guvernului să adopte soluții pentru rezolvarea problemei aplicării integrale a dispoziţiilor Legii - cadru nr. 153/2017.

„Sindicaliştii FSLI şi FSE Spiru Haret cer de urgenţă Guvernului României să găsească soluţii pentru rezolvarea problemei aplicării integrale a dispoziţiilor Legii - cadru nr. 153/2017 pentru toate categoriile de salariaţi din învăţământ, astfel încât toate categoriile de salariaţi din sistemul educaţional să beneficieze de salariul de bază prevăzut de această lege pentru anul 2022; identificarea unor soluţii pentru creşterea veniturilor personalului didactic auxiliar; adoptarea, în regim de urgenţă, a normativelor pentru personalul nedidactic şi personalul didactic auxiliar, având în vedere că normativele care se aplică sunt din anul 1998”, se arată în comunicatul transmis de cele două federaţii sindicale.

De asemenea, sindicaliştii din Educație cer ca aplicarea regulamentelor cu privire la acordarea sporurilor pentru condiţii de muncă, deoarece angajații din învăţământ sunt singurele categorii de bugetari care nu primesc aceste sporuri. Totodată, în noua lege de salarizare, personalul din educație trebuie să se poziționeze cu o treaptă mai sus celei actuale în ierarhia funcțiilor bugetare, în raport de importanţa socială a activităţii prestate.

Revendicările solicitate de sindicaliștii din Educație

Federațiile sindicale FSLI şi Federaţiei „Spiru Haret” vizează:

  • remedierea anomaliilor actuale în ceea ce priveşte salarizarea celor care ocupă funcţii de conducere, îndrumare şi control, având în vedere că, după ce veniturile acestora au rămas nemodificate în ultimii patru ani, se constată că acestea sunt inferioare salariaţilor care ocupă funcţii de execuţie;
  • instituirea, prin lege, a regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflaţiei;
  • plata suplimentară a personalului din unităţile/instituţiile de învăţământ nominalizat în echipele de proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile;
  • plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar şi nedidactic.

Astfel de proteste vor avea loc în următoarele zile și în alte municipii-reşedinţă de judeţ: miercuri, 29 martie, în Mureş şi Hunedoara, 30 martie - Brăila, Dâmboviţa şi Dolj, iar pe 31 martie 2023 - Suceava.

Federațiile anunță că astfel de greve vor continua și în aprilie 2023 la sediul Guvernului şi sediile prefecturilor, iar în luna mai va avea loc un marş de protest în Capitală, iar în ultima decadă a lunii mai este programată declanşarea grevei generale.  

SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 15 voturi
Nu: 24 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

39 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9759 RON
0.00070
USD
USD: 4.7742 RON
-0.04250
GBP
GBP: 5.9774 RON
-0.00310
HUF
HUF: 1.2104 RON
0.00020
BGN
BGN: 2.5441 RON
0.00040
CHF
CHF: 5.3721 RON
-0.01860
Convertor valutar

Rezultat: ---