Poștașii din România protestează. Ce îi nemulțumește
Poștașii din țară vor ieși în stradă și vor protesta zilnic, săptămâna viitoare, în fața sediului Ministerului Cercetării. Aceștia vor picheta sediul în fiecare zi în intervalul orar 10.00 – 12.00. Aceștia solicită implementarea de măsuri care să stopeze declinul companiei.
"Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România (SLPR) va începe un program de acțiuni de protest prin organizarea unor pichete la sediul Ministerului Cercetării Inovării și Digitalizării, în perioada 09 – 13 octombrie 2023, zilnic în intervalul orar 10.00 – 12.00", potrivit unui comunicat de presă.
Printre motivele pentru care poștașii au decis să protesteze se numără lipsa unui sistem de salarizare transparent, motivant și nediscriminatoriu care a dus la o situație gravă în cadrul Poștei Române. În jur de 17.000 de angajaţi au salariul minim pe economie, indiferent de funcție, studii, responsabilități, experiență profesională.
Citește și:
Așteptarea pensionarilor din România a luat sfârșit. Anunțul făcut de şeful Casei de Pensii
Marcel Ciolacu a trimis Corpul de Control al premierului la Poșta Română
Șeful Casei de Pensii, despre pensiile românilor înainte de Crăciun
"Riscul uriaș ca, odată cu creșterea salariului minim pe economie, de la 01 ian. 2024, Poșta Română să intre în procedură de insolvență sau să concedieze multe mii de angajați.
Lipsa politicilor coerente de dezvoltare și sustenabilitate a Companiei Naționale Poșta Română amplifică pericolul pierderii de locuri de muncă din rândul agenților poștali, al factorilor, oficiantelor, diriginților, lucrătorilor din tranzite, mai ales în lipsa abordării rapide a unor noi linii de business.
Lipsa de transparență și predictibilitate în actul de management; salariații, în marea lor majoritate aflați la vârsta de peste 50 de ani, nu cunosc intențiile acționarului majoritar și managementului Poștei Române cu privire la viitorul Companiei pentru următorii 5-7 ani.
Lipsa dialogului social la nivelul Poștei Române sporește nemulțumirile și îngrijorările angajaților, mărind riscul declanșării de conflicte", sunt celelalte motive.
Sindicaliștii solicită "implicarea urgentă a acționarului majoritar al Poștei Române în identificarea și implementarea de măsuri care să stopeze declinul Companiei și să conducă la începerea unui proces de dezvoltare sustenabilă a acesteia, cu efecte benefice și pentru siguranța și calitatea locurilor de muncă".