Alin Chirilă, cunoscut luptător MMA, reţinut pentru violență extremă
Sportivul, fost concurent la Survivor, l-a bătut pe bărbat pentru că voia să facă rost de adresa unui individ cu care fratele său se afla în conflict. La incident ar fi participat și ruda luptătorului MMA.
După ce l-a bătut, Alin Chirilă l-a pus pe om să se spele la o fântână ca să nu îi murdărească mașina. Victima a fost amenințată că dacă sună la poliție, va fi abandonat dezbrăcat în pădure. Incidentul a avut loc pe 16 decembrie. Pe masa anchetatorilor se află probe solide, chiar și imagini surprinse de camerele de supraveghere din localitate.
Ce au transmis polițiștii
„În cursul zilei de astăzi, 23 decembrie, polițiștii din cadrul Poliției Oraș Berești, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor, au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, a doi frați, de 35, respectiv 31 de ani, primul domiciliat în comuna Moșnița Nouă, din județul Timiș, iar cel de-al doilea domiciliat în comuna Cavadinești, județul Galați, bănuiți de comiterea infracțiunilor de violare de domiciliu, lipsire de libertate în mod ilegal, amenințare și lovire sau alte violențe.
Citește și:
Kamara, acuzat că a profitat de boala fiului său la Survivor
Polițiștii din București ar putea primi pistoale cu electroșocuri
Gruparea Hezbollah a intrat în război cu Israel. Au fost trase tiruri de rachete din Liban
Din cercetări s-a stabilit faptul că, în noaptea de 16/17.12.2023, cei doi frați s-ar fi deplasat la adresa de domiciliu a unui alt bărbat, de 36 de ani, din Cavadinești, pentru a-i cere socoteală cu privire la un conflict anterior, pe care unul dintre cei doi frați, respectiv cel de 31 de ani, l-ar fi avut anterior cu acesta.
Cei doi ar fi pătruns, fără drept, în curtea imobilului bărbatului vizat, iar când acesta ar fi ieșit din casă, cel de 35 de ani l-ar fi agresat fizic, după care l-ar fi condus la autoturismul cu care s-au deplasat la această adresă și l-ar fi forțat să se așeze pe bancheta din spate, împotriva voinței celui agresat.
Bărbatul ar fi fost agresat fizic și în interiorul autoturismului, cu care a fost condus până la marginea localității, perioadă de timp în care cel agresat ar fi fost amenințat cu noi acte de violență și chiar cu moartea, pentru cazul în care bărbatul ar intenționa să anunțe Poliția.
Citește și:
Tragedie la o fabrică din Dâmbovița. Un bărbat a fost prins într-o presă hidraulică
Bărbatul, de 35 de ani, a fost depistat în județul Timiș și a fost ulterior condus la sediul IPJ Galați pentru continuarea cercetărilor. În prezent cei doi sunt prezentați la Judecătoria Târgu Bujor, în vederea dispunerii unei măsuri preventive.”