Ana Morodan trece printr-o perioadă tulbure, după ce polițiștii au prins-o pe vedetă drogată și băută la volan. Contesa Digitală a fost plasată sub control judiciar pentru 60 de zile. În tot acest timp, influencerița a putut să își dea seama de greșelile sale, mai ales că mii de tineri o urmăresc pe social media.
Ana Morodan le-a transmis internauților că îi pare rău pentru faptele comise și să nu o ia drept exemplu, cel puțin nu în această perioadă dificilă.
„Ana reală este un om care a trecut prin multe situații în viață, de toate felurile. Sunt un om care a încercat să nu-și uite esența din interior. Sunt un om cu bune și cu rele. Un om care s-a pierdut pe sine. Care se caută pe sine, care încearcă să înțeleagă care e adevărul ei într-o lume în care nu se mai regăsește.
Credeam că pastilele o să mă ajute să fiu bine, dar după ce le trecea efectul nu eram bine. Sunt un om care o să își asume consecințele acțiunilor ei până la capăt. Să nu faceți ca mine. Nu sunt un exemplu acum”, a declarat vedeta, pe pagina sa de socializare.
Citește continuarea pe Kudika.ro.