Social

Angajații din primării intră în grevă generală, începând cu data de 5 februarie

schedule 24 ian. 2024, 11:52

Angajații din primării intră în grevă generală, începând cu data de 5 februarie
N.M.Bear / Shutterstock

Angajații din primării anunță că intră în grevă generală din data de 5 februarie. Aceștia sunt nemulțumiți de salariile care sunt blocate la la nivelul grilei din 2021.

Grevă generală declanșată de angajații din primării

Angajații din primării sunt gata să înceapă o grevă generală din data de 5 februarie, anunță Consiliul Director Național al Sindicatului SCOR, care reprezintă salariații din primăriile de comune și orașe.

Decizia acestora vine din cauza nemulțumirilor legate de grila de salarizare, care a rămas blocată la nivelul celei din 2021. Totodată, sindicaliștii au nemulțumiri și în ceea ce privește modul în care sunt alocate resursele în teritoriu. Petiția privind blocarea activității a fost semnată de 11.101 angajați din primării, din toate județele țării, care fac parte din sindicat.

”Suntem angrenați în acest demers peste 11.000 de salariați în primăriile comunelor din România, reprezentând un număr de peste 800 de primării comunale din țară. Dincolo de poveștile despre bugetarii din primăriile comunale care sunt mulți puturoși și plătiți cu salarii nesimțite, să știți că la firul ierbii situația este cu totul și cu totul altfel. Din toată structura sistemului bugetar, administrația publică locală este singura care se află într-o poziție de discriminare. Suntem, în momentul de față, ținuți la nivelul anului 2021”, a declarat președintele Sindicatului Național SCOR al Salariaților Comunelor și Orașelor din România, Dan Cârlan.

Angajații din primării mai menționează că „administrația publică locală este poziționată într-o subfinanțare cronică“.

O altă problemă importantă sunt bugetele locale care au ajuns să plătească 100% asistenții personali ai persoanelor cu handicap, cu toate că ar fi trebuit să contribuie cu un procent minim de 10%, iar restul să fie bani de la centru. 

”Aceste cheltuieli, pe de o parte, diminuează fondul de salarii din care ar trebui acordate drepturile salariale pentru personalul din administrație al primăriilor – este o chestiune nedreaptă. Apoi, statul promite că va achita până la 90% din valoarea salariilor pentru asistenții personali, dar bugetul local este obligat să facă plățile cu regularitate la ziua de salariu și, undeva prin noiembrie-decembrie, la o rectificare bugetară, aștepți să vezi dacă ți se vor da acești bani sau nu ți se vor mai da deloc. Revendicarea noastră, în acest domeniu, este ca statul să preia 100% finanțarea cheltuielilor asistenților personali ai persoanelor cu handicap”, a spus președintele SCOR, Dan Cârlan.

SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 15 voturi
Nu: 24 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

39 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9759 RON
0.00070
USD
USD: 4.7742 RON
-0.04250
GBP
GBP: 5.9774 RON
-0.00310
HUF
HUF: 1.2104 RON
0.00020
BGN
BGN: 2.5441 RON
0.00040
CHF
CHF: 5.3721 RON
-0.01860
Convertor valutar

Rezultat: ---