Ștefan Godei a fost pus sub acuzare de DNA
Ştefan Godei este şeful Asociaţiei "Sf. Gabriel cel Viteaz", care administra Centrul de Îngrijire şi Asistenţă pentru Persoane Adulte cu Dizabilităţi "Armonia". Conform unui comunicat al DNA, în zinele de 10 și 11 mai, în scopul obținerii licenței de funcționare pentru centrul de îngrijiri și asistență pentru persoane adulte cu dizabilități pe care îl deținea în Voluntari, Ștefan Godei ar fi completat documentele necesare conform instrucțiunilor trasate de Andrei-Cornel Năstase și Florin Rontescu, inspectori sociali în cadrul Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Ilfov, pentru a dovedi îndeplinirea standardele minime de calitate.
Mai apoi, cei doi inspectori ar fi transmis către Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități un raport favorabil în condițiile în care centrul nu îndeplinea cerințele minime de funcționare prevăzute de lege. Ștefan Godei, care a lucrat ca șofer în Primăria Capitalei, se află acum în arest preventiv, fiind inculpat într-un dosar separat instrumentat de DIICOT.
Citește și:
Cine este patronul Căminelor Groazei. Acesta cheltuia banii pe prostituate, droguri și lăutari
Cine i-ar putea înlocui pe Gabriela Firea și Marius Budăi după demisii
Demisii și demiteri la înalt nivel în scandalul azilelor groazei. Când ar urma să i se decidă soarta
Inspectorii AJPIS Ilfov, punctaj maxim pentru azilul administrat de Ştefan Godei
Ancheta procurorilor anticorupție arată că cei doi inspectori sociali de AJPIS Ilfov au întocmit un raport după o vizită la centrul administrat de Godei, în care au mințit în legătură cu condițiile de cazare și îngrijire a bătrânilor.
După o vizită de la începutul lunii mai la Centrul de Îngrijire şi Asistenţă pentru Persoane Adulte cu Dizabilităţi "Armonia" din localitatea Afumaţi, administrat de asociaţia lui Godei, inspectorii au acordat punctaj maxim azilului, ignorând condiţiile îngrozitoare în care erau ţinuţi bătrânii.
„La prezenta vizită de evaluare în teren, inspectorii sociali au constatat că spaţiile de cazare şi comune ale centrului rezidenţial, inclusiv cele destinate păstrării alimentelor şi servirii mesei, corespund cerinţelor de siguranţă şi confort. Aceste spaţii sunt curate şi igienizate corespunzător, destinaţia încăperilor este respectată, iar amenajarea interioară şi exterioară facilitează accesul uşor al beneficiarilor/angajaţilor către toate spaţiile centrului rezidenţial", se arăta în raportul întocmit de cei doi inspectori.
Procurorii notează că raportul respectiv avea concluzii diametral opuse unui alt control efectuat de ANPC pe 6 iulie, după izbucnirea scandalului în presă.
Citește și:
Ciolacu, mesaj voalat pentru Pandele după demisia lui Firea
PSD vrea plecarea Ralucăi Turcan/Iohannis se opune/Reacția ministrului PNL
Patronii „Azilelor groazei” din Voluntari rămân în arest preventiv
„Este de menţionat faptul că probatoriul administrat în prezenta cauză confirmă constatările comisarilor ANPC referitoare la prezenţa insectelor vii în spaţiile de cazare sau folosirea unor ustensile neigienizate, din convorbirile telefonice purtate de (...) (care se ocupă de gestionarea activităţilor în cadrul Centrului de Îngrijire şi Asistenţă pentru Persoane Adulte cu Dizabilităţi), cu angajaţi ai centrului, rezultând că în perioada premergătoare vizitei de evaluare, dar şi ulterior acesteia prezenţa insectelor vii în spaţiile de cazare şi mizeria reprezenta o constantă a centrului.
De asemenea, aspecte similare celor constatate de comisarii ANPC rezultă şi din Raportul de monitorizare întocmit de reprezentanţii Centrului de Resurse Juridice (CRJ) în urma vizitei din 01.11.2022. Cu această ocazie, reprezentanţii CRJ au putut observa condiţiile de viaţă ale rezidenţilor şi au putut discuta cu o parte dintre aceştia, consemnând următoarele: Toate camerele erau contaminate cu ploşniţe, iar după gradul de infestare s-ar putea trage concluzia că problema este una veche şi nerezolvată până la acel moment.
Existenţa acestei contaminări ne-a fost confirmată şi de doamna asistent medical, dar şi de conducătorul centrului care s-a justificat folosindu-se de lipsa fondurilor, respectiv că DGASPC Ilfov, cu care centrul are un contract de furnizare servicii sociale, nu a mai achitat facturile de aproximativ 6 luni", arată procurorii.