Special

Regele Charles refuză să consume anumite alimente. Ce nu se află în meniul său

schedule 10 mai 2023, 11:39

Regele Charles are câteva reguli și preferințe în ceea ce privește meniul său zilnic, dar și obiceiurile alimentare, exact la fel ca regretata sa mamă, Regina Elisabeta a II-a. Prima regulă de la care nu se abate niciun membru al familiei regale este interzierea cosumului de usturoi și crustacee. Mai mult, există câteva tipuri de alimente pe care Regele Charles nu le consumă absolut niciodată.

Pate de ficat de gâscă

Ficatul de gâscă și de rață a fost interzis în bucătăria regală în anul 2008, deși este o delicatesă care se regăsește în cele mai scumpe restaurante din lume.

Potrivit unui raport al Marie Claire, acest tip de mâncare a fost interzis, după ce un locuitor din Bristol i-a scris prințului de atunci o scrisoare, descriind preocupările legate de bunăstarea animalelor din jurul produsului. Pe People for the Ethical Treatment of Animals (PETA), comandantul adjunct al gospodăriei Alteței Sale Regale a răspuns celui care a scris scrisoarea că produsul a fost interzis în bucătăria regală.

Ciocolata

Spre deosebire de Regina Elisabeta a II-a care adora ciocolata, Regele Charles nu suportă acest desert. Potrivit Hello! Magazine, fostul manager al echipei Welsh Culinary – Graham Tinsley MBE a confirmat că Regelui Charles nu-i place deloc ciocolata. Astfel, bucătarii regali trebuie să ia în considerare alegerile Regelui înainte de a se decide asupra meniului.

Citește continuarea pe Kudika.ro.

SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 15 voturi
Nu: 22 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

37 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9744 RON
0.00080
USD
USD: 4.5501 RON
-0.00300
GBP
GBP: 5.9421 RON
0.00160
HUF
HUF: 1.2427 RON
-0.00150
BGN
BGN: 2.5433 RON
0.00050
CHF
CHF: 5.2933 RON
0.01100
Convertor valutar

Rezultat: ---