Ana Morodan va reveni pe micile ecrane
Ana Morodan a fost marcată profund de evenimentele care au avut loc, în urmă cu câteva săptămâni în viața sa. Oamenii legii au încercat să o oprească în trafic, vedeta a declarat că nu a văzut semnalul lor și a încercat să scape de aceștia. Între timp, a lovit alte două mașini, dar din fericire, nimeni nu a fost rănit. În ciuda faptului că nu au existat victime, vedeta s-a ales cu trei dosare penale.
Astfel, „Contesa digitală” a fost găsită conducând sub influența băuturilor alcoolice, dar și sub influența unor substanțe interzise, care s-au dovedit că proveneau din pastilele pentru somn pe care le consuma deja de ani buni, așa cum și mărturisise la scurt timp după incident. În ceea ce privește dependența de pastilele respective, ea a decis să se interneze într-un spital de psihiatrie, semn că această întâmplare nefericită, a convins-o că a venit vremea să facă niște schimbări în viața sa.
Citește și:
Sensul giratoriu în care nu ai voie să te învârți mai mult de trei ori
Horoscop African: Ce spune ziua ta de naștere despre tine în astrologia africană
Horoscopul lunii IULIE 2023: Află ce îți rezervă astrele în această lună!
Înainte de evenimentul nefericit, emisiunea Anei Morodan avea un real succes, dar au decis de comun acord să facă o mică pauză, dar asta nu înseamnă că proiectul a luat sfârșit, iar „contesa digitală” a reconoscut că nu ar fi putut să apară în acel reality show distrându-se având în vedere situația în care a fost.
„Emisiunea a fost întreruptă, ceea ce a fost firesc. Am stabilit toți de comun acord ca în perioada în care eu am fost la procuror și toate lucrurile care s-au întâmplat, nu puteam să apar pe post râzând și distrându-mă.”, a declarat Ana Morodan, pentru fanatik.ro.
Blondina le-a mai zis fanilor ei că nu îi este deloc ușor să stea în fața camerelor de filmat ore în șir, iar în ultimele săptămâni în care nu a filmat deloc s-a odihnit. Recent, a început să filmeze din nou pentru propria emisiune, care va reveni pe micile ecrane din luna iunie, după cum chiar ea a povestit în cel mai recent interviu.
Citește și:
Oana Zăvoranu, în culmea fericirii. Vedeta a scăpat temporar de executarea silită
Sindicaliștii din Administrația Penitenciarelor avertizează că vor bloca penitenciarele
Mesajul lui Marius Budăi pentru profesorii care amenință cu grevă generală pe 22 mai
„În tot răul e și un bine, că am început emisiunea asta care m-a terminat, efectiv. Și-a pus amprenta și oboseala. Căci să fii în fața camerei atâtea ore nu e atât de ușor, cel puțin pentru mine. Am prins un avans și noi filmăm în continuare pentru emisiune. Emisiunea o să între pe post în iulie. Vom continua până anul viitor. Eu îți spun ce am vorbit cu producătorii. Pot să spun inclusiv că ieri am filmat”, a mai zis influencerița.