Avocații protestează. Ce îi nemulțumește pe aceștia
Uniunea Naţională a Barourilor a transmis un memoriu ce cuprinde principalele disfuncţionalităţi care au fost identificate în sistem Guvernului, Ministerului Justiţiei, Ministerului de Interne, dar şi CSM și principalele instanțe.
Avocații au anunțat că miercuri, 4 octombrie, va fi "Ziua fără avocați”. Angajații din Justiție nu vor intra în sălile de judecată, excepție fiind doar cazurile urgente.
Avocații susțin că multe din deficienţele actuale ale sistemului judiciar "pot fi remediate pe baza unei conlucrări instituţionale oneste între toţi cei implicaţi în înfăptuirea justiţiei, cu implicarea corespunzătoare a puterii legislative şi executive acolo unde este cazul, în sprijinul destinatarului actului de justiţie, care este cetăţeanul”.
Citește și:
Greva generală în Educație. Examenul de Bacalaureat ar pute fi amân
Ziua Femeii este in fiecare zi, nu doar pe 8 Martie
A plecat și singurul tractor care mai protesta în Piața Constituției
Prin urmare, printre problemele care au fost depistate se numără și nerespectarea termenului rezonabil de soluţionare a cauzelor, avocații referindu-se la:
- Termenele îndelungate acordate de instanţe, durata exagerată a etapei scrise a procesului, soluţionarea îngreunată a majorităţii dosarelor datorată în principal numărului redus de judecători. Intervalul de circa 6 luni între momentul la care se iniţiază un anumit demers juridic şi primul termen de judecată generează nemulţumirea vădită a clienţilor şi diminuează încrederea justiţiabililor în justiţie;
- Prelungirea nejustificată a procedurii de regularizare a cererilor de chemare în judecată, care deşi a fost reglementată în ideea accelerării soluţionării acestora, are un efect contrar datorită manierei defectuoase în care se aplică;
- Amânarea repetată a pronunţării soluţiilor în dosare (neurmată, în materie civilă, de comunicarea hotărârii motivate) peste termenul prevăzut de Codul de procedură civilă, iar comunicarea hotărârii motivate depăşeşte frecvent durata de 6 luni;
- Durata foarte mare a perioadei de derulare a urmăririi penale;
- Preschimbarea termenelor de judecată pentru dosarele aflate pe rol, ajungându-se la un decalaj de peste 6 luni de zile faţă de termenele iniţial stabilite;
- Fixarea primului termen pentru dosarele nou înregistrate la un interval foarte mare de timp faţă de data înregistrării cererii;
- Inexistenţa unei aplicări unitare a procedurii de normare a activităţii, ceea ce lipseşte de previzibilitate actul de justiţie;
- Neindicarea unui reper temporal până la care urmează a fi realizată analiza CSM, deşi prin Hotărârea CSM nr.2040/13 iulie 2023 se arată că normarea muncii la 40 dosare/lună reprezintă o măsură temporară, până la efectuarea unei analize referitoare la volumul optim de activitate al judecătorilor;
Ce alte nereguli au fost identificate
De asemenea, sunt raportate și limitări ale accesului la justiţie, cauzate de cuantumul nerezonabil al taxelor.
Citește și:
Boloș, după greva de la Ministerul Finanțelor: „Vreau să avem draftul pentru egalizarea salarizării”
O nouă zi de protest fără protestatari în Piața Constituției. Nicușor Dan: „Avem aceeași imagine”
Poștașii din România ies în stradă. Aceștia vor protesta în fața sediului Ministerului Cercetării
- Valoarea excesivă a taxelor judiciare de timbru în unele situaţii ( în special procesele de partaj), care în multe situaţii împiedică sau descurajează părţile să iniţieze demersurile judiciare;
- Ineficienţa practică a legislaţiei ajutorului public judiciar, aceasta nefiind corelată cu realităţile economice din prezent. Actualul sistem nu permite justiţiabililor care au nevoie de asistenţă juridică să acceadă la aceasta.
O alto problemă din justiție se referă la ignorarea rolului avocatului şi implicit a funcţiei apărării.
"Într-un regim democratic, avocaţii trebuie să fie liberi de orice presiune externă şi orice imixtiune nepermisă de lege în activitatea lor profesională, pentru a fi apţi să asigure apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale clienţilor lor", se arată în memoriu.
- Nesocotirea dispoziţiilor art.91 alin. (4) Cod proc. penală atunci când judecătorii menţin, contrar dispoziţiilor legale menţionate, împuternicirea avocatului din oficiu pe toată perioada până la soluţionarea cauzei, chiar dacă se prezintă avocatul ales;
- Înregistrarea unor întârzieri inacceptabile la plata onorariilor din oficiu pentru prestaţiile executate cu precădere în faza de urmărire penală (la nivelul parchetelor), la aproape toate barourile din ţară, deşi a fost comunicat în timp util de către UNBR estimatul pentru 2023, în vederea includerii în bugetul Ministerului Public;
- Reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţial până la sume derizorii, după criterii subiective şi fără luarea în considerare a obligaţiilor fiscale aferente veniturilor avocaţiale, sunt câteva dintre problemele semnalate în memoriu.