Politic

Negocierile pentru formarea noului Guvern se suspendă. Ce decizie au luat cele trei partide din coaliție

schedule 20 mai 2023, 12:30

Negocierile pentru formarea noului Guvern se suspendă. Ce decizie au luat cele trei partide din coaliție
CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat că negocierile pentru rocada premierilor se suspendă. UDMR și PNL au susținut inițiativa, menționând că mai întâi trebuie să fie rezolvate problemele românilor.

Au fost suspendate negocierile pentru formarea noului Guvern

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a venit cu propunerea ca negocierile pentru formarea noului Guvern să fie amânate. Vicepreședintele Partidului Național Liberal, Dan Motreanu, a dat de înțeles că aceștia sunt de acord cu amânarea negocierilor politice din coaliția de guvernare, pe motiv că mai întâi trebuie să fie rezolvate problemele românilor.

"Cred că Premierul Ciucă, prin echilibrul și deschiderea pe care a avut-o pentru dialog și găsirea de soluții corecte pentru toată societatea, este cel mai în măsură să rezolve și aceste cereri, de altfel foarte corecte și pertinente. Premierul Ciucă a fost întotdeauna un partener serios, credibil și de cuvânt în tot ceea ce și-a asumat", a declarat Dan Motreanu.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a venit cu inițiativa ca negocierile să fie suspendate. Oficialul român susține că în acest moment, România se află într-un colaps politic. Liderul social-democraților a anunțat pe contul său de Facebook că politicienii trebuie să se axeze acum pe problemele sindicatelor și de reforma pensiilor speciale.

„Până la rezolvarea acestor două priorități, orice negociere privind viitorul Cabinet trebuie suspendată”

„De când am intrat la guvernare, prioritatea noastră a fost stabilitatea țării și buna guvernare, astfel încât românii și economia româneasca să treacă mai ușor peste multiplele crize cu care ne confruntăm. Este clar că în acest moment agenda românilor nu mai coincide cu agenda politică, iar eu am promis că niciodată nu am să pun interesele politice mai presus de intereselor românilor”, a declarat Ciolacu.

Liderul PSD a mai menționat în postarea sa că toți politicienii români trebuie să se focuseze atât pe rezolvarea cererilor sindicatelor, dar și pe obligațiile majore cu privire la reforma pensiilor speciale, deoarece în acest mod se poate realiza rotativa, a declarat el.

„Până la rezolvarea acestor două priorități, orice negociere privind viitorul Cabinet trebuie suspendată”.
„Coaliția are datoria să se reunească în primul rând pentru urgențele românilor, iar programul de guvernare viitor este obligatoriu să prevadă soluțiile sustenabile și un termen clar pentru noua lege a salarizării”, a mai anunțat Președintele Camerei Deputaților.



SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 15 voturi
Nu: 22 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

37 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9766 RON
-0.00030
USD
USD: 4.5135 RON
-0.00500
GBP
GBP: 5.9447 RON
-0.03140
HUF
HUF: 1.2388 RON
0.00250
BGN
BGN: 2.5445 RON
-0.00020
CHF
CHF: 5.2945 RON
-0.00030
Convertor valutar

Rezultat: ---