Social

Pensiile și alocațiile riscă să întârzie chiar în pragul sărbătorilor din cauza grevei generale din instituțiile din România

schedule 28 nov. 2023, 09:08

Pensiile și alocațiile riscă să întârzie chiar în pragul sărbătorilor din cauza grevei generale din instituțiile din România
Matej Kastelic/Shutterstock

Pensionarii și copiii ar putea să își primească pensiile și alocațiile cu întârziere chiar în ajunul sărbătorilor de iarnă. Toate acestea se datorează valului de greve generale care au loc în zeci de instituții din România.

Pensiile și alocații vor fi virate târziu în această lună

Anterior, se anunțase că pensionarii își vor primi la timp pensiile pentru luna decembrie, mai ales că se apropie și sărbătorile de iarnă. Din păcate, atât pensiile, cât și alocațiile riscă să întârzie în această lună din cauza haosului care se petrece în instituțiile din România.

Greva angajaților din Casele teritoriale de Pensii au dat peste cap lucrurile. Lucrătorii au anunțat că nici astăzi ghișeele nu vor fi deschise pentru public, iar sindicaliștii susțin că vor protesta și nu vor reveni la muncă până când revendicările lor nu vor fi ascultate și rezolvate.

Se pare că angajaților le-a ajuns cuțitul la os și sunt în stare să meargă până la final pentru a obține ceea ce și-au propus. Printre nemulțumirile acestora se numără majorarea salariilor și asigurarea unor condiții favorabile de muncă.

Proteste se regăsesc și în Direcțiile de Sănătate Publică și în Inspectoratele de Muncă. De asemenea, angajații din subordinea Ministerului Muncii refuză să mai muncească pentru că aceștia solicită salarii similare cu cele ale funcționarilor din aparatul central, de la Casa de Sănătate ori de la Fisc, care au venituri lunare cu 2.000 de lei mai mari.

Totodată, angajații Caselor de Pensii din București și Ilfov susțin că duc lipsă gravă de personal, lucru care îi face pe aceștia să lucreze peste program, nefiind plătiți pentru orele suplimentare.

Multiplele probleme i-au scos în stradă și pe funcționarii publici din județele Mureș, Timiș, Bihor, Arad, Vaslui sau Buzău. Aceștia se plâng că salariile lor nu au mai fost majorate de șapte ani. În cazul în care oficialii nu vor găsi rapid soluții, pensionarii riscă să nu își primească pensiile la timp. Și se pare că nu sunt singura categorie de cetățeni care vor fi afectați de greva angajaților.

”Nu vom mai monitoriza calitatea apei, nu se vor elibera avize epidemiologice de îmbălsămare, nu vom mai elibera rețete cu regim special”, spun protestatarii.

Angajații au avertizat că protestele, grevele de avertisment și grevele generale se vor extinde în Casele de Pensii, Agențiile pentru Ocuparea Forței de Muncă și Direcțiile de Sănătate Publică din întreaga Românie.

SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 15 voturi
Nu: 24 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

39 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9766 RON
-0.00040
USD
USD: 4.7317 RON
-0.01470
GBP
GBP: 5.9743 RON
-0.00300
HUF
HUF: 1.2106 RON
0.00410
BGN
BGN: 2.5445 RON
-0.00020
CHF
CHF: 5.3535 RON
-0.02910
Convertor valutar

Rezultat: ---