Cazul Caracal se lasă cu trimiteri în judecată pentru patru polițiști
Şeful Poliţiei Caracal şi alţi trei poliţişti au fost trimişi în judecată de către procurorii Curţii de Apel Craiova, fiind acuzaţi de abuz în serviciu, pentru modul în care au intervenit după dispariţia Alexandrei Măceşanu. Procurorii arată că, dacă ar fi intervenit la timp, „ar fi conferit şanse efective de salvare a minorei”. În schimb, modul în care au acţionat a dus la o întârziere de 14 ore.
Mai exact, șeful de atunci al Poliției Osica de Sus, este acuzat că deși fusese informat despre dispariția fetei, nu și-a anunțat șeful și nici nu a verificat dacă subalternii săi s-au ocupat de sesizare. Și polițiștii care erau în patrulare sunt acuzați că nu au făcut verificări legate de dispariția Alexandrei.
Citește și:
Grigore Uruc, „Asasinul de Anul Nou”. Criminalul român ucidea doar în noaptea de Revelion
Sensul giratoriu în care nu ai voie să te învârți mai mult de trei ori
Decizia instanței malteze privind cauțiunea lui Paul al României
Procurorii spun ca polițiștii au tergiversat identificarea autorului şi a locului unde o sechestrase. Anchetatorii vorbesc de o întârziere de 14 ore, timp în care Alexandra ar fi putut fi salvată daca oamenii legii ar fi acționat.
„Prin rechizitoriul nr.245/P/2023 din data de 1 august 2023 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor M.N., M.V., V.M. şi Ţ.E., toţi lucrători de poliţie, pentru săvârşirea, de către fiecare dintre aceştia, a infracţiunii de abuz în serviciu”, anunţă, luni, procurorii.
„În noaptea de 24/25.07.2019, M.V., în calitate de comisar-şef de poliţie, şeful Secţiei 2 Poliţie Rurală Osica de Sus, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, deşi a fost informat cu privire la dispariţia minorei M. A., nu a raportat şefului ierarhic acest fapt, nu a controlat dacă lucrătorii de poliţie V. M. şi Ţ. E., aflaţi în subordinea sa, au înregistrat sesizarea, au efectuat verificări şi au comunicat evenimentul către ofiţerul de serviciu (...) fiind de natură să tergiverseze identificarea autorului infracţiunilor şi a locului unde o sechestrase pe victimă”, mai arată procurorii.
Citește și:
Petre Roman și lideri acuzați în cazul Mineriadei
Prințul Paul al României prins în Malta după ani de evadare
Cei doi polițiști șpăgari de la Rutieră, care vânau doar mașini scumpe, condamnați la închisoare
De asemenea, procurorii arată că ”V.M., în calitate de agent-şef principal de poliţie şi ajutor de şef de post în cadrul Postului de Poliţie Dobrosloveni, din cadrul IPJ Olt, şi Ţ.E., în calitate de agent-şef principal de poliţie şi şeful Postului de Poliţie Dobrun din cadrul IPJ Olt, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, respectiv serviciul de patrulare, nu au consemnat şi înregistrat sesizarea persoanei vătămate M. I. privind dispariţia minorei M. A., nu au efectuat verificări în legătură cu aceasta, nu au informat în regim de urgenţă ofiţerul de serviciu de la Poliţia Municipiului Caracal”.
„Pe baza materialului probator administrat s-a apreciat că, dacă lucrătorii de poliţie faţă de care s-a dispus trimiterea în judecată ar fi efectuat cu celeritate demersurile necesare pentru a stabili împrejurările dispariţiei minorei, pentru a evalua situaţa descrisă în sesizări, ar fi verificat şi valorificat variantele de anchetă care rezultau din informaţiile existente, ar fi controlat şi îndrumat ierarhic, în mod efectiv şi eficient, activitatea echipelor operative, precum şi dacă ar fi întocmit de îndată dosar de urmărire penală care să le permită obţinerea unor mijloace specifice de probă (măsuri de supraveghere tehnică), ar fi conferit şanse efective de salvare a minorei, întârzierea de peste 14 ore în efectuarea acestor activităţi conducând în final la identificarea tardivă a victimei, decedată la domiciliul autorului infracţiunilor comise împotriva sa”, arată procurorii.
Citește și:
Incident violent la metrou în Londra: patru răniți
Atac împotriva agenților de frontieră pe A1
Ruşii au bombardat masiv o gară din Herson. „Nu există sărbători pentru inamic”
Conform acestora, „efortul echipelor operative, formate din lucrătorii de poliţie care au acţionat pe teren pentru identificarea locului unde se afla sechestrată A. M. şi salvarea acesteia a fost inutil în lipsa coordonării reale din partea conducerii Poliţiei Caracal şi transmiterii eficiente către acestea a tuturor informaţiilor deţinute la momentul respectiv”.
Procurorul care s-a ocupat de cauză a scăpat de dosar. Cei patru polițiști vor fi judecați la Caracal. Gheorghe Dincă, bărbatul acuzat că a ucis-o pe Alexandra și pe Luiza Melencu, a fost condamnat definitiv la 30 de ani de închisoare.
Gheorghe Dincă s-a pocăit
În închisoare, în luna martie a acestui an, Gheorghe Dincă s-a pocăit. El a trecut la biserica penticostală și s-a „botezat” în spatele gratiilor. Atunci a lăsat să se înțeleagă că îi pare rău pentru faptele sale.
Citește și:
Turist ucrainean bătut de salvamar la Eforie Nord
Chef Foa, primele declarații după ce a fost prins drogat la volan
Lumina Sfântă Sfântă s-a aprins la Ierusalim cu o oră mai târziu decât în ultimii ani
„Înainte să Îl cunosc pe Dumnezeu am făcut şi fapte cu care nu mă pot mândri şi credeam că nimic rău nu mi se poate întâmpla, considerându-le normale”, Gheorghe Dincă.
4 ani de la dispariția Alexandrei Măceșanu
În fiecare zi, în România dispar mulți copii. Alexandra Măceșanu s-a numărat printre ei. Miercuri, 24 iunie 2019, Alexandra Măceșanu, în vârstă de 16 ani, pleacă la meditații spre Caracal, județul Olt.
Este sechestrată de Gheorghe Dincă. A doua zi, tânăra a cerut ajutorul autorităților, reușind să sune la 112. Trei apeluri, cu o voce îngrozită, asta au auzit cei de la capătul firului.
A povestit că a fost violată și bătută ce cruzime. A vorbit cu operatorii de la 112, dar și cu polițiștii. Miercuri seară, părinții Alexandrei Măceșanu au anunțat dispariția fetei lor. Autoritățile au intervenit prea târziu, vineri, la ora 06:00.
Citește și:
Copil de doi ani din Dolj maltratat; poliția a fost notificată
Proiect: Ce se va întâmpla cu camerele de supraveghere care folosesc AI pentru recunoaștere facială
Chef Foa a fost prins drogat la volan. Ce a transmis Brigada Rutieră
În august 2019, Institutul Național de Medicină Legală (INML) a transmis către DIICOT raportul de expertiză ADN potrivit căruia în butoiul din curtea lui Gheorghe Dincă erau rămășițele Alexandrei Melencu.
„Fundamentată științific pe compararea acestui profil genetic determinat cu profilul genetic determinat al părinților Alexandrei”, se precizează în comunicatul DIICOT.