Social

Mesajul reprezentanților de la Ferma Dacilor, în urma tragediei: „A ars de sus în jos. Nu ne ies calculele, ne dau cu virgulă explicațiile”

schedule 28 dec. 2023, 07:58

Mesajul reprezentanților de la Ferma Dacilor, în urma tragediei: „A ars de sus în jos. Nu ne ies calculele, ne dau cu virgulă explicațiile”
Euronews/Youtube

În urma tragediei care a avut loc la Ferma Dacilor, reprezentanții pensiunii au venit cu primele declarații. Aceștia susțin că sunt șocați de cele întâmplate și așteaptă rezultatele anchetei pentru a stabili cauza incendiului.

Mesajul reprezentanților pensiunii Ferma Dacilor

La o zi după tragedia care a zguduit o țară întreagă, reprezentanții de la Ferma Dacilor au venit cu un mesaj. Aceștia au spus că locul pe care l-au numit mult timp casă le-a ars de sus în jos și nu le ies calculele, de unde ar fi pornit și de la ce.

”Cu o durere de nedescris și greu de dus, pentru care n-am fost pregătiți în vreun fel în viața asta și cu care nu știm ce să facem sau cum să vedem vreo lumină, vă confirmăm că Ferma Dacilor, locul care ne-a fost și ne este în continuare acasă, a ars. A ars de sus în jos. Nu ne ies calculele, ne dau cu virgulă explicațiile, nu știm, nu concepem”, se precizează într-un comunicat ce a apărut pe pagina de Facebook a complexului Ferma Dacilor.

Totodată, reprezentanții acestuia mai spun că așteaptă ”cu nerăbdare investigațiile autorităților pentru un răspuns și din primul moment colaborăm cu ele pentru a-l găsi. Nu va aduce liniște inimilor noastre, dar măcar vom porni de undeva”.

În ceea ce privește trecutul patronului Cornel Dinicu, care este suspectat că a avut și legături cu crima organizată din spațiul ex-sovietic, reprezentanții pensiunii nu-l neagă.

”Da, în familia noastră lumea are un trecut. E un lucru minunat că unii oameni au reușit să treacă prin viață mai demni decât noi. Datorită acestor oameni ne-am dorit din toată inima și am învățat să fim mai buni. Ani lungi și grei stau mărturie faptului că am trăit altfel. Că ne iubim aproapele, că am stat în comunitate să ajutăm. Că fiecare zi ne-am aplecat capul și am primit orice reproș cu umilință și cu speranța că vom fi iertați pentru păcatele tinereții.
Educația și moralitatea unui om țin în primul rând de șansă. Iar când șansa a venit, n-am ezitat nicio clipă. Ne-am îndreptat. Cu multă durere vă spunem că în acest incendiu au murit oameni pe care îi iubim cu tot sufletul. Ne-au fost apropiați, de suflet, au fost familia noastră”, se mai precizează în acest mesaj.


În continuare, aceștia insistă că complexul Ferma Dacilor era un loc sigur pentru turiștii care alegeau să se odihnească acolo.

”Cum își poate cineva imagina că un om își poate pune proprii copii în pericol? Cum ne-am putea gândi că nu am făcut zi de zi tot posibilul și imposibilul ca Ferma să fie un loc sigur? Și a fost un loc sigur. Au existat nenumărate momente în care locația noastră a fost plină până la refuz, în care, deși ne bucuram că și mai mulți oameni vor să ne treacă pragul, a trebuit să refuzăm pentru a putea trata corect toți oaspeții prezenți.
De acest Crăciun, ne-am adunat familie și puțini turiști cazați în căsuțele individuale. Am vrut să avem un Crăciun puțin mai personal, urmând să deschidem larg porțile pentru publicul larg de Anul Nou.
În aceste momente avem nevoie de o rugăciune pentru a ne îngropa copiii și prietenii apropiați. Oamenii noștri de zi de zi, copiii adorați din viețile noastre nu mai urcă soarele pe cer pentru noi. Ne dor inimile cum nu ne-au mai durut, cum n-am știut vreodată că-i posibil”, mai scrie în mesajul celor de la Ferma Dacilor.

SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 15 voturi
Nu: 24 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

39 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9766 RON
-0.00040
USD
USD: 4.7317 RON
-0.01470
GBP
GBP: 5.9743 RON
-0.00300
HUF
HUF: 1.2106 RON
0.00410
BGN
BGN: 2.5445 RON
-0.00020
CHF
CHF: 5.3535 RON
-0.02910
Convertor valutar

Rezultat: ---