Legătura neștiută dintre Lora și Sonia Simionov
Lora și Sonia Simionov, fosta concurentă de la America Express, au fost invitate în cadrul podcast-ului moderat de Giulia pe canalul ei de YouTube. Acestea au povestit că se cunosc de ani buni, datorită unei emisiuni unde au lucrat împreună, iar încă de pe atunci le leagă o prietenie foarte frumoasă și sinceră. Vedetele se pot baza una pe cealaltă, se pot suna la orice oră și se ajută cu sfaturi, ori de câte ori este nevoie.
Foarte puține persoane știau că pe acestea le leagă o prietenie, deoarece rare au fost momentele în care acestea și-au făcut apariția împreună pe rețelele sociale. Ei bine, Lora a vorbit foarte frumos despre ea, dar și despre Giulia, pe care o admira încă de pe la începuturile carierei sale și a mărturisit că dacă ar fi făcut echipă la America Express, ar fi știut foarte bine cum să reacționeze în momentele tensionate, pentru că o cunoaște foarte bine și ar fi simțit imediat care erau nevoile sale.
Citește și:
Află legătura surprinzătoare dintre primul ATM și tonomatul de ciocolată
Există vreo legătură între cutremurul din Gorj și cel din Turcia? Răspunsul unui specialist INFP
O nouă legătură rapidă între nordul și centrul Bucureștiului
„Eu eram fană Giulia (n.r. Anghelescu), exista club Giulia unde era obligatoriu să ajungi. (...) Foarte diferite (n.r. exeriența Asia Express față de America Express). În primul rând, noi vorbeam prin semne. Am fost în patru țări, fiecare cu regulile ei, fiecare cu altfel de abordare la autostop”, a declarat Lora, în podcast.
De asemenea, la un moment dat, Sonia Simionov a vorbit și despre experiența pe care a avut-o în America Express. Jurnalista a spus clar că ea și Iuliana Pepene nu se cunoșteau prea bine înainte, nu au reușit să o facă nici în timpul concursului și nici după eliminarea lor.
Din păcate, lucrurile acestea s-au văzut și s-au simțit în echipa lor și nu au reușit să ajungă prea departe în emisiune, dar cu toate acestea, a fost o experiență pe care nu o vor uita niciodată.
Citește și:
Legătură între îmbătrânire și cancer la tineri
„Eu cred că a fost un plus pentru ea aspectul ăsta dintr-un singur motiv. La televizor nu vezi ceea ce e acolo, de fapt. Să fim serioși, e de zece ori mai greu și de zece ori mai mult tot. Ea, pentru că a fost în primul sezon, nu avea grad de comparație”, a povestit Sonia Simionov.