Locale

Grefier acuzat de furtul a peste 300 de dosare penale și falsificarea unei ordonanțe de clasare

schedule 06 mar. 2024, 13:25

Grefier acuzat de furtul a peste 300 de dosare penale și falsificarea unei ordonanțe de clasare
Antena 3/Youtube
Grefier acuzat de furtul a 323 dosare și falsificarea unei ordonanțe, trimis în judecată.

Un grefier de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei a fost trimis în judecată sub acuzații de sustragere a peste 300 de dosare penale și falsificarea unei ordonanțe de clasare. Procurorii din Maramureș, împreună cu ofițerii Direcției Generale Anticorupție (DGA), au finalizat cercetările și au dispus trimiterea în judecată a inculpatului, care se află în stare de arest preventiv.

Conform anchetatorilor, în noiembrie 2023, grefierul a sustras 323 dosare penale și alte înscrisuri oficiale, pe care le-a depozitat în apropierea locuinței sale. În plus, în data de 2 noiembrie, s-a făcut vinovat de uzurparea de calități oficiale, pretinzând că este procuror și promițând unui martor că va întocmi o soluție de netrimitere în judecată într-un dosar penal legat de o infracțiune rutieră. Ulterior, a întocmit o ordonanță de clasare falsă, contrafăcând semnătura procurorului de caz, și i-a înmânat exemplarul martorului.

Acțiunile de investigație au inclus trei percheziții domiciliare în județul Maramureș și o percheziție în județul Bistrița-Năsăud, efectuate în decembrie 2023. Dosarul a fost înaintat Judecătoriei Baia Mare pentru judecare.

Inculpatul este acuzat de mai multe infracțiuni, printre care sustragerea sau distrugerea de înscrisuri, uzurparea de calități oficiale, favorizarea făptuitorului, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.

SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 9 voturi
Nu: 19 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

28 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9748 RON
0.00030
USD
USD: 4.5777 RON
0.01020
GBP
GBP: 5.8147 RON
-0.00880
HUF
HUF: 1.288 RON
-0.00530
BGN
BGN: 2.5435 RON
0.00020
CHF
CHF: 5.037 RON
0.00900
Convertor valutar

Rezultat: ---