Showbiz

Cu ce sumă se vinde casa Veronicăi Micle. Dan Negru: „Istoria la vânzare”

schedule 19 ian. 2024, 11:29

Cu ce sumă se vinde casa Veronicăi Micle. Dan Negru: „Istoria la vânzare”
Foto: Captura Kanal D Romania

Recent, casa în care Veronica Micle, cunoscută în special datorită relației cu Mihai Eminescu, a locuit împreună cu soțul ei, Ștefan Micle, în Iași, a fost scoasă la vânzare. Prețul nu este deloc unul mic. Vestea, însă, l-a întristat pe moderatorul TV Dan Negru, care a ținut să transmită un mesaj în mediul online. 

Casa Veronicăi Micle din Iași a fost scoasă din Lista monumentelor istorice, prin ordin al Ministrului Culturii în 2021, deși a fost prima dată clasată în lista monumentelor istorice de interes local în 1992. 

Chiar dacă una dintre locatarele imobilului a cerut declasarea din lista monumentelor istorice în anul 1997, stabilindu-se că imobilul „nu are valoare memorialistică şi nici elemente arhitecturale deosebite”, decizia oficială a fost luată de magistraţii Curţii de Apel abia în 2021.

Clădirea construită în 1897 se află în Iași, pe strada Nicolae Gane nr.401 și se vinde la prețul de 725.000 de euro. Casa are 6 camere, 2 băi, 2 magazii și un garaj. Anunțul a fost publicat cu ceva timp în urmă pe o celebră platformă de profil, dar nu mulți s-au încumetat să ofere o sumă atât de mare. 

Foto: storia.ro

În acest context, prezentatorul de televiziune Dan Negru și-a arătat nemulțumirea legată de vestea că locuința Veronicăi Micle a fost scoasă la vânzare.

„Dulce dragă Veronică,

Viața trece, frunză pică

Și din ura ce ne strică

Nu ne alegem cu nimică. Eminescu

E la vânzare casa Veronica Micle, iubita lui Eminescu, că tot a fost ziua lui. Monument istoric cu placă memorială. Istoria la vânzare, bucată cu bucată…”, este mesajul publicat de Dan Nergu, pe pagina sa personală de Instagram.

View this post on Instagram
A post shared by Dan Negru (@negru_dan)

SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 8 voturi
Nu: 19 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

27 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9753 RON
0.00080
USD
USD: 4.6364 RON
-0.00790
GBP
GBP: 5.7883 RON
-0.00790
HUF
HUF: 1.281 RON
-0.00300
BGN
BGN: 2.5438 RON
0.00040
CHF
CHF: 5.0974 RON
-0.00440
Convertor valutar

Rezultat: ---