Dat fiind că vrea să rămână cât mai mult în competiția Survivor All Stars și chiar să se întoarcă acasă câștigător, înainte de plecarea în junglă, Jador a făcut o schimbare radicală de look. S-a tuns scurt și a povestit cu hair stylistul său, Virgil The Barber, ce emoții îl încearcă înainte de plecare, dar și care a fost condiția sa ca să plece în aventura de la Pro TV.
„Fă-mi o freză de Survivor, o freză scurtă că o să-mi crească părul 4 luni! Am foarte mari emoții! E presiune mai mare! Dacă dezamăgesc, dacă nu-s bun? Mă doare rău piciorul, ieri am făcut un pic de efort, am fost și am alegat un pic, mă doare", i s-a confesat Jador, hair stylistului său, apoi i-a spus că nu pleacă fără Biblie la el.
„Îmi doresc foarte mult să câștig! Sper să câștig! Îmi doresc cu ardoare să câștig! De azi îmi voi schimba viața! Când o să vin înapoi o să fiu un alt om! Mai bun! Singurul lucru pe care l-am scris în contract, oameni buni, este ca să mă lase cu Biblia. Am zis, câți bani îmi dați? Mi-au dat niște bani acolo! Am zis, bine! Accept banii ăștia dacă mă lași să vin cu Biblia!
Eu nu am pus condiții nimănui să nu vin! Să mă lase să vin cu Biblia, ca să pot să citesc acolo în post! Acolo e adevărat post! Poate vorbesc cu El! Am emoții!”, s-a mai confesat Jador, care a fost încercat și de câteva coșmaruri cu gândul la competiția în care pleacă pe 1 ianuarie și de care nu e deloc străin.
„Am auzit anumite zvonuri, că tu ai zis să nu bage anumite persoane în emisiune că altfel nu semnezi contractul, e adevărat?", a fost întrebat Jador de către stilistul care l-a tuns.
„Mi-a zis și sora mea. Nu am, frate, puterea asta! Nu are nimeni puterea asta! Oamenii zic multe lucruri, nu iau eu ocazia nimănui de a face ceva în viață. Mă bate Dumnezeu! Mă cert cu el după aia! Și nu îmi permit! E cumplit, am avut coșmaruri că merg acolo, dar totuși e cea mai tare experiență din viața mea, nu se merită să refuzi așa ceva!”, a fost răspunsul cântărețului.
Jador a povestit și faptul că a plâns în compeție și a slăbit chiar 20 de kilograme în 3 luni de zile, atât timp cât a rezistat acolo, la Survivor România 2021. Atunci, se zvonea că solistul ar fi primit un onorariu de 7.000 de euro pe săptămână și că în total ar fi câștigat de la Kanal D suma de 100.000 de euro.
Citește și:
Profesorii intră în a treia săptămână de grevă
„De ce e cumplit? Că nu mănânci! Încearcă să nu mănânci! Și când mă întreabă lumea dacă e adevărat acolo și eu slăbesc 20 de kile... Alții slăbesc în 2 ani 20 de kile și eu slăbesc în 3 luni, 20 de kilograme și tu vrei sa spui că nu e adevărat! Îmi vine să-i omor! Am plâns, mai ales femeile, plâng rău!.
De asta trebuie apreciate toate femeile care intră în concursul ăla, și le apreciez foarte mult pe toate. Acolo sentimentele sunt mult mai profunde. Totul este mai profund. Pastă de dinți aveam să ne spălăm pe dinți, dar în rest, să ne spălăm pe cap cu pastă de dinți, e greu, bro. Problemele nu le mai vin, sunt foarte de apreciat fetele care merg acolo, tot respectul meu, sunt niște eroine. Acolo trăiești ca într-un vis!”, mai spune Jador.