Primăria Brașov a anunțat că Fundația Ion Țiriac va plăti construcția unui complex sportiv la Brașov, compus dintr-un patinoar și o bază sportivă. Țiriac va plăti astfel terenul unde va fi amenajat ansamblul, dar şi toate cheltuielile construcţiei. Condiția afaceristului este ca parinoarul să fie destinat copiilor, ei putând ajunge viitorii campioni ai României.
„Fundația Țiriac va cumpăra un teren, Fundația Țiriac va investi în construirea unui patinoar, Fundația Țiriac va investi în dotarea acestui patinoar și inclusiv în retehnologizările ulterioare. Municipiul va asigura cheltuielile operaționale necesare funcționării și totodată un cadru organizatoric pentru copiii brașoveni, astfel încât ei să aibă acces la antrenori calificați, la echipamente și să-și desfășoare într-un cadru organizat antrenamentele de sporturi pe gheață, fie că vorbim despre hochei sau despre patinajul artistic.
Sunt obiectivele de la care am pornit în colaborarea cu Fundația Țiriac. Ceea ce a cerut Fundația Țiriac a fost ca destinați acestui patinoar să fie în principal pentru copii și juniori și ne asigurăm că facem aceste lucruri nu doar astăzi, ci și pe o perioadă de zeci de ani de acum încolo“, a declarat primarul Allen Coliban.
Ion Țiriac a purtat deja discuții cu bunul său prieten Eduard Pană, pe care l-a trimis în Slovacia pentru a găsi modelul potrivit de patinoar.
Citește și:
Ce plan uriaș avea Ion Țiriac pentru David Popovici
Ion Țiriac și-a făcut testamentul: „Am 33 de copii în total!”
„Am avut, într-adevăr, discuții cu domnul Țiriac pe această temă și urmează să mă deplasez în Slovacia pentru a găsi un model de patinoar ce urmează să fie construit în Brașov.
Am un bun prieten care locuiește în Slovacia, cu care voi merge să văd mai multe patinoare. Sigur că prețurile diferă de la o locație la alta, domnul Țiriac urmând să-și dea ok-ul pentru tipul de patinoar pe care intenționează să-l ridice în Brașov”, a spus Eduard Pană, pentru prosport.ro.
Construcția noului patinoar din Brașov ar urma să se deruleze pe „repede înainte”, în doar 74 de zile.