Auto Social

Parcare gratuită oriunde în țară pentru șoferii români. Care este condiția

schedule 11 mai 2023, 09:14

Parcare gratuită oriunde în țară pentru șoferii români. Care este condiția
Vlad Ispas / Shutterstock

Conducătorii auto din România ar putea sa beneficieze de parcare gratuită oriunde în țară, pe parcursul unui an întreg. Pentru această facilitate există și anumite condiții, potrivit proiectului de lege care se află în dezbatere publică.

Parcare gratuită pentru șoferii din România. Ce condiție ar trebui să îndeplinească

Parcarea ar putea deveni gratuită, oriunde în țară, timp de un an pentru o anumită categorie de șoferi. Aceștia ar trebui să îndeplinească o condiție, potrivit unui nou proiect de lege. Aceștia ar trebui să devină donatori de sânge de două ori pe an. Astfel, contribuie și la salvarea vieților. Prin această propunere legislativă se vizează creșterea numărului de donatori de sânge, aceasta fiind o problemă în România.

"Persoanele care donează sânge de cel puţin două ori în decursul unui an calendaristic beneficiază de parcare gratuită în cadrul parcărilor publice de pe teritoriul României, timp de un an de la data efectuării celei de-a doua donări", va scrie în Legea 282/2005, dacă proiectul de față va ajunge să se aplice.

Dacă donatorul va dona din nou sânge, beneficiul pentru parcarea gratuită se va prelungi pentru încă un an. Până a intra în vigoare, această măsură are nevoie de norme metodologice, ce vor trebui elaborate de Ministerul Sănătății.

Ce beneficii au donatorii de sânge

Potrivit celor care au inițiat proiectul, "datele identificate plasează România la coada statisticilor privind numărul de donatori în lume (...). Aproximativ 4.500 de oameni donează sânge în fiecare lună în Capitală, dar ar fi nevoie de cel puţin 7.000 pentru a acoperi cererea de transfuzii de sânge. Cel puţin un milion de români sunt trataţi în fiecare an cu sânge donat".

În prezent, donatorii de sânge beneficiază de șapte tichete de masă pentru produse alimentare, o zi liberă de la locul de muncă (în ziua donării) și decontarea cheltuielilor de transport în comun între localități (dacă nu sunt din localitate) sau abonament cu reducere de 50% pentru transportul în comun pe o perioadă de o lună.

Orice cetăţean român cu domiciliul în România sau orice cetăţean al Uniunii Europene care are reşedinţa în România poate deveni donator de sânge. Este necesar ca acesta să aibă o stare de sănătate satisfăcătoare.

Condiții de îndeplinit pentru a deveni donator de sânge

  • vârsta cuprinsă în intervalul 18-60 ani
  • greutate peste 50Kg
  • puls regulat, 60 -100 bătăi/minut
  • tensiune arterială sistolică între 100 şi 180 mmHg
  • să nu fi suferit în ultimele şase luni intervenţii chirurgicale
  • femeile să nu fie: însărcinate, în perioada de lăuzie, în perioada menstruală
  • să nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu cel puţin 48 de ore înaintea donării
  • a nu fi sub tratament pentru diferite afecţiuni: hipertensiune, boli de inimă, boli renale, boli psihice, boli hepatice, boli endocrine.

Donatorii nu trebuie să aibă sau să fi avut următoarele boli:

  • hepatită (de orice tip)
  • TBC
  • sifilis
  • malarie
  • epilepsie şi alte boli neurologice
  • boli psihice
  • bruceloză
  • ulcer
  • diabet zaharat
  • boli de inimă
  • boli de piele: psoriazis, vitiligo
  • miopie forte peste (-) 6 dioptrii
  • cancer, potrivit Centrului de Transfuzie Sanguină Bucureşti.

SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 15 voturi
Nu: 22 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

37 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9766 RON
-0.00030
USD
USD: 4.5135 RON
-0.00500
GBP
GBP: 5.9447 RON
-0.03140
HUF
HUF: 1.2388 RON
0.00250
BGN
BGN: 2.5445 RON
-0.00020
CHF
CHF: 5.2945 RON
-0.00030
Convertor valutar

Rezultat: ---