Gigi Becali, promisiune pentru Poliția Română
Gigi Becali a fost implicat într-un accicent rutier, la finalul săptămânii trecute, în timp ce se întoarcea de la biserică. Patronul FCSB a făcut o depășire, după care un șofer care nu s-a asigurat a încercat să facă același lucru, iar pentru a evita o tragedie, el a tras de volan și a intrat într-un șanț. Acesta nu s-a gândit la nimic în clipele acelea, ci doar la viața sa.
Imediat după aceea, latifundiarul din Pipera a dat câteva declarații despre cele petrecute, spunând că nu a avut nicio vină, dar a fost și testat pentru consumul de alcool și de substanțe interzise, ambele teste ieșind negative. Nu s-a temut de rezultate, pentru că știa că este curat, dar nu i s-a părut deloc normal ca timpul de așteptare să fie unul atât de lung, motiv pentru care a decis să facă o donație, pentru a veni în ajutorul oamenilor legii.
Citește și:
Ce promisiune i-a făcut Dan Negru regretatului Benone Sinulescu
Viviana Sposub, întâlnire total neașteptată în America: „Hai să vă povestesc ceva”
Acesta vrea să facă o donație pentru Poliția Română și a făcut o promisiune publică, iar toată lumea știe că el s-a ținut de cuvânt de fiecare dată. Gigi Becali vrea să doneze, așadar, 50-100 de aparate moderne pentru testarea împotriva substanțelor interzise și a alcoolului, deoarece vrea să se ajungă la depistarea mai rapidă a șoferilor care nu respectă regulile.
Se întoarcea de la biserică în momentul acela și nici prin gând nu i-ar fi trecut că va face accident, dar cel mai important este că a scăpat cu viață și că nimeni nu a fost rănit, mașina fiind singura avariată în acest caz.
„ Mi-au făcut toate testele! Fac și promisiune publică. Vreau să fac o donație la miliție, să vedem cât costă. Am stat cam un sfert de oră (nr. la testare). Le-am promis la milițieni: ‘Uite, o să fac o donație de 50-100 de aparate moderne’.Nouă ne dau toate alea… Cum să-l ții p-ăla în trafic un sfert de oră, douăzeci de minute să vezi dacă e (nr. pozitiv la substanțe interzise).
Că se enervează omul și-ți aruncă aparatura și pleacă omul. O să fac o donație ca să-i depisteze pe toți (nr.consumatorii). Eu veneam de la biserică. Cine-i beat la ora 11? Dacă ești beat la 11 ziua înseamnă că ești nebun. Iar eu veneam de la biserică, de la Cernica. M-am îmbătat în biserică? ”, a declarat Gigi Becali, conform fanatik.ro.