Cine i-a pregătit pe Aris și Alexia Eram pentru competiția America Express
Aris și Alexia Eram formează una dintre cele mai iubite echipe de la America Express. Deși multă lume nu a avut încredere în ei la început și nicio părere prea bună, pe parcurs au început să primească o foarte mare susținere din partea oamenilor. Aceștia nu doar că le-au ajuns la inimi telespectatorilor, dar i-au și făcut să își schimbe opinia despre ei, să realizeze că sunt doi copii educați și deștepți, care au luptat din greu pentru a ajunge pe primele locuri.
Ceea ce fanii competiției au mai apreciat la ei, pe lângă toate acestea, a fost faptul că au jucat de fiecare dată corect, au respectat regulile și le-au arătat tuturor cât sunt de puternici. Astăzi, de la primele ore ale dimineții, concurenții emisiunii de la Antena 1 au fost invitați la ”Neatza cu Răzvan și Dani”, unde au vorbit despre întreaga experiență de care s-au bucurat împreună, dar mai ales despre momentele dinainte de concurs.
Citește și:
Aris și Alexia Eram au crezut că au fost țepuiți la America Express
Alexia Eram, noi detalii despre nunta cu Mario Fresh: „Ce fată nu se vede mireasă?”
Romică Țociu, nervos pe Aris în America Express. Schimb de replici dur între aceștia
Încă din prima ediție, a fost clar că frații Eram erau pregătiți din toate punctele de vedere, iar astăzi au povestit că tatăl lor a fost cel care a avut grijă ca înainte de începerea filmărilor să îi pregătească pentru tot ceea ce va urma, motiv pentru care le sunt recunoscători.
Alexia Eram crede că este foarte importantă educația în acest show și tocmai de aceea, ei s-au bazat foarte mult pe cunoștințele lor.
”Contează foarte mult educația în acest show și ce știi tu, mi se oare că te poate ajuta în anumite misiuni. Am avut două ședințe, dar micuțe. Ne-a făcut niște prezentări powerpoint despre America de Sud, toate țările, mâncarea, dansurile și a trebuit să citim înainte să plecăm. Evident, am uitat jumătate”, a declarat Alexia Eram, la Antena.