S-a rupt lanțul de iubire dintre Oana Radu și Cătălin Dobrescu. Aceștia divorțează după doar trei ani de căsnicie
Oana Radu și Cătălin Dobrescu au demonstrat că iubirea durează cu adevărat doar trei ani. Cei doi s-ar afla în plin proces de divorț, iar toate mesajele pe care le-a transmis artista în mediul online confirmă zvonurile.
Oana Radu și Cătălin Dobrescu divorțează, după trei ani de căsnicie
Oana Radu și Cătălin Dobrescu au decis să își unească destinele în anul 2022. Relația lor părea a fi una perfectă, fără certuri sau momente care să îi pună într-o lumină proastă, doar că în realitate, situația nu a fost atât de roz. Aceștia au dat de înțeles că relația lor era una normală, plină de momente speciale, dar numai ei știau ce se petrecea în sufletul, astfel cp zvonurile legate de divorț au fost ca un fulger pentru fanii ei.
Primul semn că se întâmplă ceva în căsnicia lor a fost legat de faptul că Oana Radu și-a șters toate imaginile de pe rețelele sociale în care apărea alături de Cătălin Dobrescu, iar fanele ei știu că nicio femeie nu face un asemenea gest fără motiv.
Mai mult de atât, bărbatul și-a schimbat descrierea de pe profilul de Instagram, în care era menționat faptul că este managerul vedetei, semn că deja nu mai colaborează. Piesa ”În viața mea nu vreau să mai aud de tine!” pe care vedeta a lansat-o curând a venit și ea în ajutor, pentru confirmarea zvonurilor legate de separarea lor.
„Cred că și despărțirile aveau nevoie de o piesă a lor! Nu mereu se termină totul frumos, din păcate!”, a transmis Oana Radu, în mediul online, când a lansat melodia.
Cântăreața le-a mai zis oamenilor care o urmăresc și care o iubesc faptul că are nevoie de o pauză, fiindcă nu trece prin cea mai bună perioadă din viața sa.
”Guys, nu sunt așa prezentă în online fiindcă nu sunt în cea mai bună perioadă a vieții mele… Sunt bine, doar că am nevoie de o pauză…Revin curând”, a mai transmis ea.
Diana Oprișan
Redactor
Am studiat la Facultatea de Comunicare și Relații Publice – SNSPA. Am o experiență în domeniu de peste patru ani și am lucrat pentru publicații precum ZU TV și Spynews.ro, unde am scris în mare parte parte știri din domenii precum showbiz, social, dar și lifestyle. De asemenea, m-am ocupat și de administrarea paginilor de Facebook ale mai multor branduri.