Poliția germană face lumină. De ce avea Cherecheș sânge pe față în poza făcută după arestare
Poliția germană face lumină în cazul pozei de la arestare lui Cătălin Cherecheș, care îl arată pe fostul edil din Baia Mare cu sânge pe față. Între timp, au apărut noi imagini cu primarul fugar de la prima oprire a lui în Ungaria, când a vrut să își cumpere o cartelă pentru telefon.
Poliţia germană explică de ce Cherecheş avea sânge pe faţă în poza făcută după arestare
Imaginile au fost surprinse în dimineaţa zilei de 24 noiembrie, în Ungaria, la două ore după ce fugarul a ieşit din România. A fost prima oprire a lui Cătălin Cherecheș în drum spre Budapesta. Fostul primar din Baia Mare voia să își cumpere o cartelă pentru telefon.
„Privindu-l cum se mişcă în magazin, este clar că nu este în largul lui. El în permanenţă aruncă o privire în spate, peste umăr”, a explicat Dan Antonescu, specialist criminolog, potrivit Observator.
Cătălin Cherecheș a purtat o conversație cu vânzătoarea din magazin și arăta spre oferta afișată la intrare.
„Se vedea clar că nu mai avea răbdare, că vrea să i se dea mai repede ce a cerut, de aici şi gesturile de a da din picior, băgat mâna în buzunar, privit în stanga-dreapta”, a declarat Dan Antonescu, specialist criminolog.
El avea asupra sa două telefoane: unul smart, despre care era sigur că e pus sub urmărire, şi unul de generaţie mai veche. Spera să dacă îl folosește pe cel de-al doilea nu va putea fi localizat.
Citește și:
> 3 zodii care vor avea parte de miracole pe final de an
> Ziua „zero”, încheiată fără nicio promisiune de la Karner cu privire la Schengen
> Rona Hartner. Boala cumplită a răpus-o pe artistă la vârsta de 50 de ani
În magazin a stat numai 30 de secunde, căci, până la urmă, nu și-a achiziționat niciun SIM. Abia la ora 14 a reușit să-și cumpere cartelele. Ulterior, a mers în zona Operei din Budapesta și s-a oprit la terasa unui hotel.
Barmanul i-a aranjat o mașină ca să îl ducă până în Germania, la Ulm, la casa mătușii sale, acolo unde a stat ascuns două zile, până când a încercat să fugă înapoi în Austria. În acest moment a fost prins și încarcerat în gara din Augsburg. În tot acest timp, Cătălin Cherecheș a fost filat de poliție.
În ceea ce privește poza făcută după arestare, în care fostul primar din Baia Mare apare cu sânge pe față, procuratura din Munchen a explicat că fostul primar arăta astfel pentru că a fost trântit de polițiști la pământ. Anchetatorii spun că fugarul a fost dus la spital, unde i s-au pus două copci.
Citește și:
> Ce pot face şoferii care vor să renunţe la contractul cu Euroins și să-și primească banii înapoi
„A fost rănit când a fost arestat, motiv penru care a fost dus la spital şi a fost tratat de un doctor foarte repede. Presupunem că i s-au vindecat rănile. A fost pus la pământ în timpul arestării și presupunem că aceste răni s-au produs ca urmare a faptului că a fost trântit la pământ. I s-au făcut două cusături în spital”, a declarat procurorul german care se ocupă de acest caz.
Cherecheș refuză procedura simplificată în cazul extrădării, așa că ar putea dura între trei și șase luni până va fi adus în România. În Germania, fostul primar din Baia Mare nu are voie să ia legătura decât cu avocatul lui.
Alexandra Chivu
Redactor-șef
Am absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion și am o experiență în presă de peste 6 ani. Ca jurnalist, am lucrat în publicații precum Ciao.ro, Fanatik.ro și Playtech.ro, la care se adaugă și un internship la DigiFM. De-a lungul carierei jurnalistice, am scris în diferite domenii ca sănătate, politic, sport, horoscop, social, meteo, lifestyle, turism și monden. Pe lângă redactat, m-am ocupat și de paginile de Facebook ale mai multor ONG-uri.