Papa Francisc a ajuns în Ungaria. Întâlnirea sa cu premierul Viktor Orban, sub semnul întrebării
Papa Francisc a ajuns, vineri, în Ungaria, într-o vizită de trei zile, unde se așteaptă ca războiul din Ucraina, migraţia şi rădăcinile creştine ale Europei să se fie principalele teme pe care le va aborda atât în discursurile sale publice, cât și în timpul discuţiilor private cu premierul Viktor Orban.
Papa Francisc a ajuns în Ungaria
Papa Francisc a venit în Ungaria pentru a onora promisiunea unei vizite oficiale, după ce în anul 2021, în drumul către Slovacia, a făcut o escală de doar șapte ore, pentru a închide un congres al Bisericii care se desfășoară în Budapesta, ceea ce i-a făcut pe mulți să se simtă ofensați.
Este prima deplasare externă a suveranului pontiv de când a fost spitalizat pentru bronșită, în luna martie a acestui an. Deși scopul său primordial este întâlnirea cu catolocii maghiari, Papa Francisc a recunoscut că evenimentele de actualitate își fac loc pe agendă.
„Va fi o călătorie în centrul Europei, care continuă să fie lovită de vântul rece al războiului, în timp ce deplasarea atâtor oameni a pus pe ordinea de zi probleme umanitare urgente”, a spus el duminică, potrivit Reuters.
Programul Papei pentru vineri
Ora 11.00 (ora locală a Ungariei): Recepție oficială în piața din fața Palatului Sándor. Ulterior, Papa Francisc va face o vizită de curtoazie președintelui Republicii, Katalin Novák.
Citește și:
> Papa Francisc a ținut o slujbă în faţa a peste 100.000 de oameni, la Budapesta
Ora 11:55: Se întâlnește cu premierul Viktor Orbán.
Ora 12:20: Papa Francisc se întâlnește cu reprezentanții autorităților statului, societății civile și membri ai corpului diplomatic în clădirea mănăstirii Carmelite, unde va ţine un discurs.
Ora 17:00: Suveranul Pontif se întâlnește cu episcopii, preoții, diaconii, călugării, seminariștii și personalul pastoral din Bazilica Sfântul Ștefan, cărora li se va adresa.
Tema care îi unește pe Papa Francisc și pe Viktor Orban
Viktor Orban, care are adesea poziții proruse, a declarat că Ungaria și Vaticanul sunt singurele două state europene care pot fi descrise ca fiind „pro-pace” în ceea ce privește Ucraina.
Atât Orban, cât și Papa, au cerut încetarea focului și negocieri pentru a pune capăt războiului. Suveranul a îndemnat Ucraina să fie deschisă la dialog cu Rusia, lucru pe care Kievul l-a exclus până la acest moment.
Citește și:
> Papa Francisc cere negocieri de pace în Ucraina și Gaza
Ungaria, care susţine o Ucraină suverană, dar are încă legături economice puternice cu Rusia, a refuzat să trimită arme Ucrainei.
În schimb, în timp ce Papa a cerut în nenumărate rânduri interzicerea generală a traficului de arme și reducerea producției de arme, el a mai spus că trimiterea de arme în Ucraina este acceptabilă din punct de vedere moral, în cazul în care acestea sunt folosite pentru autoapărare.
„Aştept cu nerăbdare vizita Sanctităţii sale. În vremuri tulburi ca ale noastre, este esenţial să ne amintim ce ne ţine uniţi, iar credinţa este fundaţia pe care putem construi un viitor stabil. Fie ca Dumnezeu să binecuvânteze călătoria sa la Budapesta”, a scris premierul Viktor Orban pe Twitter joi seara târziu.
Tema în privința căreia nu sunt pe aceeași lungine pe undă
Viktor Orban și Papa Francisc au divergențe mari în ceea ce privește modul în care trebuie gestionată migrația din Orientul Mijlociu și Africa, precum și în ceea ce privește importanța Uniunii Europene, cu care Ungaria a avut multe conflicte.
Citește și:
> Papa Francisc critică industria armelor și îndeamnă la pace
Suveranul pontif este de părere că migranții care fug de sărăcie ar trebui să fie bineveniți și integrați, dat fiind că pot îmbogăți cultural țările gazdă și pot stimula populația din ce în ce mai redusă a Europei. El consideră că, deși țările au dreptul de a-și proteja frontierele, migranții ar trebui distribuiți pe întreg teritoriul UE.
Alexandra Chivu
Redactor-șef
Am absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion și am o experiență în presă de peste 6 ani. Ca jurnalist, am lucrat în publicații precum Ciao.ro, Fanatik.ro și Playtech.ro, la care se adaugă și un internship la DigiFM. De-a lungul carierei jurnalistice, am scris în diferite domenii ca sănătate, politic, sport, horoscop, social, meteo, lifestyle, turism și monden. Pe lângă redactat, m-am ocupat și de paginile de Facebook ale mai multor ONG-uri.