Liderul Hamas confirmă că se apropie de „încheierea unui acord de armistițiu” în Gaza
Hamas a anunţat marţi că se apropie de „încheierea unui acord de armistiţiu” în Fâşia Gaza, a declarat liderul mişcării islamiste palestiniene, Ismail Haniyeh.
Ismail Haniyeh, liderul Hamas, a confirmat că se apropie de „încheierea unui acord de armistițiu” în Fâșia Gaza
„Mişcarea (Hamas) le-a dat răspunsul său fraţilor din Qatar şi mediatorilor. Ne apropiem de încheierea unui acord de armistiţiu”, a spus Haniyeh, citat într-un scurt mesaj pe contul Telegram al mişcării palestiniene.
Președinta Crucii Roșii, întrevedere cu liderul Hamas în Qatar
Crucea Roșie a anunțat luni seară că președinta a mers în Qatar pentru a se întâlni cu liderul Hamas, Ismail Haniyeh, cu scopul de „a avansa problemele umanitare legate de conflictul armat din Israel și Fâșia Gaza”, teritoriu capturat de această mișcare.
„Preşedinta Mirjana Spoljaric s-a întâlnit cu Ismail Haniyeh, şeful biroului politic al Hamas, şi separat cu autorităţile din Qatar", a făcut cunoscut Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (CICR) într-un comunicat.
Această vizită a avut loc în timp ce Qatarul, care mediază pentru a încerca să obţină eliberarea ostaticilor israelieni ţinuţi în Fâşia Gaza, a afirmat duminică că au rămas doar obstacole „foarte minore" înaintea încheierii unui acord.
Citește și:
> Israel și Hamas, aproape de un acord pentru eliberarea a 50 de ostatici
> Armistițiu de 4 zile în Fâșia Gaza. Hamas ar urma să elibereze 50 de ostatici
> Război Israel - Hamas. Liderul Hezbollah ar putea să declare război Israelului
Potrivit CICR, vizita preşedintei organizaţiei se înscrie în cadrul eforturilor de a purta „discuţii directe cu toate părţile pentru a îmbunătăţi respectarea dreptului internaţional umanitar".
În acest sens, CICR „insistă ca echipele (ei) să fie autorizate să viziteze ostaticii pentru a se asigura de bunăstarea lor şi pentru a le administra medicamente şi pentru ca ostaticii să poată comunica cu familiile lor”.
„Trebuie să se ajungă la acorduri care să permită CICR să-şi desfăşoare activitatea în deplină siguranţă. CICR nu poate intra cu forţa în locurile în care sunt ţinuţi ostaticii şi nici nu ştim unde se află”, a continuat textul.
Israelul bombardează în continuare Fâşia Gaza şi desfăşoară de la 27 octombrie o operaţiune terestră cu scopul de a „anihila” mişcarea islamistă, aflată la putere în teritoriul palestinian asediat. Loviturile israeliene asupra Gaza au provocat peste 13.300 de morți, dintre care peste 5.600 de copii, conform guvernului Hamas.
Alexandra Chivu
Redactor-șef
Am absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion și am o experiență în presă de peste 6 ani. Ca jurnalist, am lucrat în publicații precum Ciao.ro, Fanatik.ro și Playtech.ro, la care se adaugă și un internship la DigiFM. De-a lungul carierei jurnalistice, am scris în diferite domenii ca sănătate, politic, sport, horoscop, social, meteo, lifestyle, turism și monden. Pe lângă redactat, m-am ocupat și de paginile de Facebook ale mai multor ONG-uri.