Iohannis, mesaj dur la adresa Moscovei, la Summitul B9: „Să ne asigurăm că este actul final al Rusiei”

23 feb. 2023, 05:34
Foto: ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO
Urmăriți-ne pe: Google news Copy Share

Soarta lumii se dirijează, în aceste zile, la Varșovia, în Polonia, unde se ține Summitul B9. Președintele american Joe Biden a stat față în față cu liderii țărilor de pe flancul estic al NATO și a dat asigurări că SUA vor continua să sprijine atât Ucraina, cât și teritoriile care fac tot posibilul să mențină pacea și libertatea în zonă. De lângă umărul liderului de la Casa Albă, și președintele nostru, Klaus Iohannis, a transmis un mesaj, cel mai dur, de altfel, de până acum la adresa Moscovei. „Trebuie să ne asigurăm că este actul final al Rusiei”, a spus șeful de stat român. 

Klaus Iohannis a transmis un mesaj dur la adresa Rusiei, la Summitul B9 de la Varșovia

Klaus Iohannis a fost mai dur ca niciodată la adresa Moscovei, la întâlnirea crucială de la Varșovia. „Pentru a ne asigura că acest război brutal împotriva Ucrainei este actul final al Rusiei, trebuie să fim fermi în descurajarea altor agresiuni și să o înfrângem pe aceasta”, a declarat președintele României. 

„Sunteți Flancul Estic, sunteți în prima linie, știți cel mai bine care este miza acestui conflict nu doar pentru Ucraina ci pentru democraţia din Europa şi întreaga lume. Țările din jurul acestei mese au arătat că au întărit NATO”, a spus Joe Biden, președintele SUA.
„Rusia este cea mai importantă si directă amenințare pentru securitatea Aliată”, se arată în declarația comună de la finalul reuniunii. Drept urmare, hotărârea NATO este de a crește prezența militară în Flancul Estic. 
„La un an de la invazia Rusiei, Putin nu se pregăteşte de pace, ci de mai mult război. Aliaţii NATO nu au fost niciodată mai uniţi. Vom proteja fiecare centimetru din teritoriile aliaţilor! Unul pentru toţi şi toţi pentru unul!”, a transmis Jens Stoltenberg, secretar general al NATO.

40.000 de militari aliați și 100.000 de soldați americani sunt pe flancul estic

Pe flancul estic sunt puși în alertă 40.000 de militari aliați și 100.000 de americani. Cei mai mulți, peste 16.000, sunt în Polonia și România, țări care găzduiesc și elemente ale scutului antibalistic.

„Este evident că România are o locație geostrategică excepțional de valoroasă. Iar acest război păcătos a amplificat rolul ţărilor de pe Flancul Estic. Cancelarul german vorbea la Praga despre faptul că centrul de greutate al Europei se mută către est”, a comentat Mircea Geoană, secretar adjunct al NATO.

Iohannis, la masă cu Joe Biden la Varșovia

Președintele Klaus Iohannis a participat, miercuri, la Varșovia, alături de omologul polonez Andrzej Duda, la reuniunea extraordinară a Formatului București 9, avându-i ca invitați pe președintele SUA, Joe Biden, și secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

Summitul B9 se desfășoară în contextul împlinirii unui an de la declanșarea războiului în Ucraina de către Rusia, la 24 februarie 2022. Întrunirea are ca obiectiv continuarea coordonării dintre Aliații de pe flancul estic al NATO și SUA, pe fondul provocărilor de securitate generate de conflictul militar. 

Declarațiile președintelui României la Summitul B9 

  • Privind înapoi la acest an care s-a scurs, avem convingerea că, în continuare, unitatea şi solidaritatea aliate pentru Ucraina sunt absolut esenţiale şi că au reprezentat, ca să zic aşa, arma noastră secretă. 
  • Rusia a readus războiul în Europa, iar statele NATO de pe Flancul estic, reunite în acest format de coordonare a poziţiilor noastre la nivel aliat, pe care l-am iniţiat împreună cu preşedintele Poloniei în 2015, se află în prima linie a efortului de contracarare a efectelor negative ale acestui război brutal, fără nicio justificare. 
  • Acest angajament este extrem de solid şi vizionar: o prezenţă militară americană crescută - care trebuie să continue - şi pregătirea unei strategii a Statelor Unite ale Americii pentru Marea Neagră.
  • Acest război a adus doar suferinţă şi deznădejde, crime şi strămutarea a milioane de ucraineni, distrugeri fără precedent şi nesiguranţă. Noi, liderii de pe Flancul estic, avem datoria de a arăta fermitate în apărarea păcii. 
  • Trebuie să continuăm să dovedim fermitate în îndeplinirea angajamentelor de sprijin pentru Ucraina, atât cât va fi necesar, pentru a câştiga acest război. România va continua să facă acest lucru. Nu suntem singuri în demersul nostru. Efortul nostru are un obiectiv şi o amploare transatlantice.


Citeste si