Giulia și Vlad Huidu, eliminați de la America Express înainte de marea finală: „Era normal să plâng”
Giulia și Vlad Huidu au fost eliminați de la America Express, când mai era un singur pas până în marea finală. Cei doi concurenți au primit cel mai frumos cadou din partea Irinei Fodor, chiar înainte de a afla trista veste.
Giulia și Vlad Huidu, eliminați de la America Express
Penultima ediție din acest sezon a emisiunii America Express a fost plina de emoții pentru cele trei echipe în rămase în concurs. Fiecare își dorea să joace marea finală a competiției de la Antena 1, dar numai două dintre ele au reușit să treacă mai departe acestea fiind echipele formate din Aris și Alexia Eram și Laura Giurcanu și Sânziana Negru.
În cursul zilei, fiecare echipă a primit câte o cutie, în funcție de locul pe care au ajuns la Irina Fodor, iar norocul nu a fost de partea Giuliei și al lui Vlad Huidu, care au nimerit-o pe cea cu pălărie roșie. Lupta lor în concurs a ajuns la final, chiar înainte de marea finală, iar artista a început să plângă, spunând că era normal ca lucrurile să se întâmple în felul acesta, doar că a lacrimile ei au fost unele de fericire, pentru că împreună au reușit să ajungă atât de departe și să își demonstreze atât de multe lucruri.
Citește și:
> Giulia și Vlad Huidu, primele declarații după eliminarea de la America Express
> Romică Țociu, despre cele mai dificile momente din America Express
> Cătălin și Romică Țociu, eliminați de la America Express chiar înainte de marea finală
„Asta înseamnă că noi nu mergem mai departe! Mergem mai departe la copiii noștri acasă. Am plâns, era normal să plâng, doar că nu erau lacrimi de tristețe, erau lacrimi de fericire și atât. Tot ce am câștigat de-a lungul acestor săptămâni este mult mai valoros decât premiul final, sincer! Mult mai valoros pentru noi! Prin fața ochilor mei treceau momente din această aventură a noastră. Am trecut de multe fobii, acum pot să spun că nu mai am”, a afirmat Giulia, după eliminare.
”A fost încă o experiență care ne-a demonstrat că împreună suntem extrem de puternici, că atât timp cât ne ținem de mână nimic nu este imposibil. A fost cea mai bună lecție de viață pe care puteam să o primim!(...) Ne-am reîndrăgostit de multe ori în emisiunea asta, pe cuvânt!”, a mai zis artista.
De asemenea, în clipa în care au ajuns la finalul cursei, concurenții au primit din partea prezentatoarei un album cu poze în care erau cele mai frumoase momente din America Express.
Citește și:
> Ce echipă a fost eliminată de la America Express în ultima etapă din Ecuador
> Ce echipă a câștigat imunitatea la America Express
> Răsturnare de situație în America Express. Ce echipă a câștigat ultima imunitate
Diana Oprișan
Redactor
Am studiat la Facultatea de Comunicare și Relații Publice – SNSPA. Am o experiență în domeniu de peste patru ani și am lucrat pentru publicații precum ZU TV și Spynews.ro, unde am scris în mare parte parte știri din domenii precum showbiz, social, dar și lifestyle. De asemenea, m-am ocupat și de administrarea paginilor de Facebook ale mai multor branduri.