Dana Roba, în stare de șoc. Cât trebuie să plătească pentru operația de reconstrucție a craniului
Dana Roba a fost în stare de șoc, cânda aflat cât trebuie să plătească pentru operația de reconstrucție a craniului. Ce a povestit despre intervenția pe care va trebui să o facă.
Dana Roba, noi detalii despre operație
Dana Roba se pregătește pentru cea mai grea intervenție chirurgicală din viața sa și anume cea de reconstrucție a craniului, după ce acesta a fost distrus cu un ciocan de către fostul său partener de viață. Dorind să îi ia viața, Daniel Balaciu a lovit-o de mai multe ori, iar ea deși a supraviețuit, nu mai arată deloc ca înainte și nu poate trăi așa. A amânat intervenția respectivă cât de mult a putut, dar a venit vremea să se programeze, iar în cadrul unei emisiuni TV a dat mai multe detalii despre acest subiect, inclusiv despre suma imensă pe care trebuie să o plătească.
Make-up artista are nevoie de niște plăci de titan, care se produc în Germania și în Japonia, pe care medicii i le vor pune în partea stângă. Acestea o costă nici mai mult, nici mai puțin de 50.000 de euro și a avut un șoc, în clipa în care a aflat cât trebuie să scoată din buzunar. Nu a avut idee nici măcar cum să reacționeze, iar cel mai tare a durut-o faptul că unii oameni au crezut că s-a îmbogățit din donațiile pe care le-a primit, în vara acestui an.
Citește și:
> Dana Roba, criticată de mai multe femei pentru relația cu Beni
> Dana Roba, chemată în fața instanței de către fostul soț
> Dana Roba, noi dezvăluiri cutremurătoare după audierea soțului său
Mai mult de atât, Dana Roba a ținut să precizeze faptul că s-a întors la munca în starea în care era, după doar șapte săptămâni de la nenorocire, pentru că fiicele sale aveau nevoie de bani, având în vedere că au început școala. Nu a primit ajutor din partea familiei soțului eu, banii primiți îi are în cont, iar mașina pe care o conduce nu este așa.
În continuare, muncește și speră că operația va decurce bine, iar toți banii pe care îi câștigă acum sunt destinați tot acestui scop, fiind de părere că oameni trebuie să vadă adevărul și să nu mai creadă tot ce aud despre ea.
„Am rămas șocată. Doar că în Germania sau în Japonia unde se vor face acele tăblițe din titan. Am gaură și nu poți trăi fără operația aceasta în partea stânga. Cea mai gravă este în partea stângă. Trebuie puse bucăți de titan. Costă 50 de mii de euro (nr. operația). Am rămas șocată, nici nu știam cum să mă comport când am auzit. Mi se făcuse rău. Costă 42 de mii de euro tăblița, plus tratamentul. Oamenii cred că m-am îmbogățit din donații, nu e așa.
Eu m-am întors la muncă după 7 săptămâni, denotă faptul că nu m-am îmbogățit, ci m-am dus să muncesc pentru copii că începeau școala. Nu m-au ajutat frații lui Daniel, chiar dacă aveau o situație mai bună, poate. Nu m-au ajutat. Bănuții din donații ii am acolo. Mașina pe care Lidia mi-a cumpărat-o nu este a mea. Oamenii trebuie să vadă adevărul, ei văd o minciună, o abureală. Banii pe care eu ii fac vor fi pentru operație.”, a declarat Dana Roba, la Prima TV.
Diana Oprișan
Redactor
Am studiat la Facultatea de Comunicare și Relații Publice – SNSPA. Am o experiență în domeniu de peste patru ani și am lucrat pentru publicații precum ZU TV și Spynews.ro, unde am scris în mare parte parte știri din domenii precum showbiz, social, dar și lifestyle. De asemenea, m-am ocupat și de administrarea paginilor de Facebook ale mai multor branduri.