Social

Iohannis, în vizită la Spitalul Floreasca, unde sunt internate victimele de la Crevedia: „Cei vinovaţi să primească pedepse exemplare”

schedule 29 aug. 2023, 17:26

Iohannis, în vizită la Spitalul Floreasca, unde sunt internate victimele de la Crevedia: „Cei vinovaţi să primească pedepse exemplare”
Digi24/Youtube

Președintele Klaus Iohannis a mers în vizită la Spitalul Floreasca la trei zile de la tragedia ce a avut loc la Crevedia. Acolo sunt internați o parte dintre victimele exploziei.

Iohannis, în vizită la spitalul în care au fost internați victimele de la Crevedia

Președintele Klaus Iohannis a efectuat o vizită, marți, la Spitalul Clinic de Urgență București, unde sunt internate victimele exploziilor de la Crevedia.

"Am vizitat pompierii răniţi care sunt aici în spital. Am întâlnit două categorii de persoane pe care trebuie să recunosc că le admir şi le stimez: pompierii care au fost la intervenţie, profesionişti, hotărâţi, dăruiţi care, din păcate, au fost răniţi în cadrul acestei intervenţii; pe de altă parte, evident, medicii, întregul corp medical, care s-a mobilizat incredibil. Au salvat vieţi şi destine. Şi unii şi alţii au toată aprecierea şi admiraţia mea." a declarat preşedintele Iohannis la finalul vizitei efectuate în unitatea medicală. 

Totodată, oficialul şi-a exprimat sprijinul și empatia pentru victimele tragediei și toți cei care au avut de suferit. Iohannis a mai spus că își dorește ca nenorocirile care au avut loc în ultima vreme să fie lămurite, iar vinovaţii să plătească. 

"Cu siguranță autoritățile, instituțiile trebuie să caute explicații și soluții pentru a preveni cât de mult se poate preveni. Trebuie să vedem: a fost neglijență, conivență sau pur și simplu ignoranță? Sau n-au fost bune procedurile sau nu s-au corelat instituțiile sau cineva a încălcat legea? Toate acestea trebuie clarificate, explicate și sistemele îmbunătățite.
Nu pot să accept explicații de genul că pe noi nu ne-a sesizat nimeni. E un pic greu de acceptat în cazul Crevedia, de exemplu. Nu vreau în acest moment să acuz pe nimeni, dar aştept ca instituţiile abilitate să îşi facă datoria, să vină cu explicaţii, cei vinovaţi să primească pedepse exemplare.", a subliniat Iohannis.

Bilanțul victimelor în urma exploziei de la Crevedia

În urma exploziei de la Crevedia, 58 de persoane au avut de suferit. Două persoane au decedat, iar alte patru sunt în stare critică, trei fiind internate în Bucureşti şi o altă victimă la Milano. 24 de pacienţi aflaţi în Bucureşti sunt în stare medie sau uşoară, iar 17 victime au fost externate, a anunțat Ministerul Sănătăţii.

Alți 3 pacienţi critici sunt intubaţi şi ventilaţi mecanic. Doi dintre acești pacienţi sunt internați la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti și unul la Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar Arseni” Bucureşti.

Pacienţi internaţi aflaţi în stare medie sau uşoară: 24, din care:

  • 11 pacienţi - Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti;
  • 8 pacienţi - Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar Arseni” Bucureşti;
  • 3 pacienţi – Spitalul Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri Bucureşti;
  • 1 pacient – Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti;
  • 1 pacient – Spitalul Universitar de Urgenţă Elias Bucureşti


SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 15 voturi
Nu: 24 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

39 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9766 RON
-0.00040
USD
USD: 4.7317 RON
-0.01470
GBP
GBP: 5.9743 RON
-0.00300
HUF
HUF: 1.2106 RON
0.00410
BGN
BGN: 2.5445 RON
-0.00020
CHF
CHF: 5.3535 RON
-0.02910
Convertor valutar

Rezultat: ---