Politic Economic

România, Bulgaria, Ungaria, Slovacia și Polonia s-au aliat pentru un ajutor mai mare pentru fermieri. Ce măsuri propun pentru cerealele ucrainene

schedule 04 apr. 2023, 09:35

România, Bulgaria, Ungaria, Slovacia și Polonia s-au aliat pentru un ajutor mai mare pentru fermieri. Ce măsuri propun pentru cerealele ucrainene
Foto: Elena Larina/Shutterstock

România s-a aliat cu câțiva vecini pentru a ajuta mai mult fermierii. Premierul Nicolae Ciucă a anunțat luni că a semnat, împreună cu omologii din Bulgaria, Ungaria, Slovacia și Polonia, o scrisoare comună adresată președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, prin care propune un set de măsuri menite să reducă dezechilibrele create în piață de importurile masive de cereale ucrainene. Printre acestea se numără taxe vamale pentru acestea. 

România s-a aliat cu Bulgaria, Ungaria, Slovacia și Polonia pentru un ajutor mai mare pentru fermieri

„Avem o responsabilitate faţă de fermierii români şi căutăm constant soluţii pentru dezvoltarea continuă a agriculturii româneşti. Din acest motiv, am semnat împreună cu omologii mei din Bulgaria, Ungaria, Slovacia şi Polonia o scrisoare comună adresată preşedintelui Comisiei Europene Ursula von der Leyen, prin care propunem un set de măsuri menite să reducă semnificativ dezechilibrele create în piaţă de importurile masive de cereale ucrainene”, a notat Nicolae Ciucă pe Facebook.

Oficialul a menționat că propune suplimentarea fondurilor europene distribuite fermierilor drept compensații și posibilitatea folosirii acestor bani pentru direcționarea exporturilor ucrainene către țările din Africa și Orientul Mijlociu, un sprijin financiar european pentru dezolvarea infrastructurii de transport din țările semnatare, cât și pentru operatorii din piață care au nevoie de autovehicule suplimentare.

„Printr-o reţea de transport bine pusă la punct, produsele provenite din Ucraina vor putea fi trimise mai rapid către ţările importatoare din alte regiuni ale lumii”, a completat prim-ministrul României.

Măsurile propuse de premierii din estul Europei

Alte măsuri propuse sunt crearea de către Uniunea Europeană, în colaborare cu Programul Alimentar Mondial (World Food Programme), a unei variante prin care cerealele ucrainene să fie cumpărate, pentru a nu rămâne în UE, grăbirea procesului de ajutorare a fermierilor europeni și crearea unor mecanisme automate de sprijin pentru fermierii din regiunile afectate.

Conform unei alte propuneri, Comisia Europeană trebuie să ia în calcul reintroducerea taxelor vamale pentru importurile din Ucraina, care beneficiază acum de scutire. 

„Problemele întâmpinate de fermierii români, afectaţi de tranzitul cerealelor ucrainene, au fost prezentate preşedintelui Comisiei Europene de către preşedintele Klaus Iohannis, în ultima sa vizită la Bruxelles. Şeful statului a cerut reînceperea dialogului tehnic între Comisie şi ministerele Agriculturii din statele afectate, pentru recalcularea cuantumului compensaţiilor.
Acest pachet de măsuri se va adăuga programelor pe care Guvernul României şi Comisia Europeană le derulează în sprijinul fermierilor din ţara noastră. România continuă să fie alături de Ucraina în faţa agresiunii ruseşti şi să susţină ţara vecină prin orice mijloace diplomatice, economice şi umanitare”, mai scrie premierul. 

Documentul transmis Comisiei Europene

SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 15 voturi
Nu: 24 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

39 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9766 RON
-0.00040
USD
USD: 4.7317 RON
-0.01470
GBP
GBP: 5.9743 RON
-0.00300
HUF
HUF: 1.2106 RON
0.00410
BGN
BGN: 2.5445 RON
-0.00020
CHF
CHF: 5.3535 RON
-0.02910
Convertor valutar

Rezultat: ---