Politic Economic

Ministerul Finanțelor ia în calcul o reducere a plafoanelor la energie. Cu cât ar putea să scadă facturile la gaze și curent electric

schedule 13 mai 2023, 09:14

Ministerul Finanțelor ia în calcul o reducere a plafoanelor la energie. Cu cât ar putea să scadă facturile la gaze și curent electric
Foto: Yevhen Prozhyrko/Shutterstock

Am putea avea facturi mai mai mici la gaz și curent. Ministerul Finanțelor ia în calcul reducerea prețurilor plafonate la energie, pentru că pe piețele internaționale energia se ieftinește constant. Comparativ cu acum un an, este mai ieftină cu 40%, așa că actualele tarife nu se mai justifică. Însă niciun oficial nu știe exact de când am putea plăti mai puțin pentru gaz și curent. 

Facturile la gaze și curent electric ar putea să scadă: Ministerul Finanțelor ia în calcul o reducere a plafoanelor la energie

„Cred că este necesară o reanalizare a schemei şi adaptarea ei la preţurile de piaţă de acum, dar, cu păstrarea următorului scop, economia şi cetăţenii nu trebuie să plătească erorile şi distorsiunile unei pieţe imperfecte. Adică trebuie să înţelegem că acum avem un preţ la energie scăzut.
Avem o inflaţie azi de 11,2%. Principala cauză a acestei scăderi a inflaţiei o reprezintă intervenţia Guvernului, criticată de-a lungul timpului de piaţă, asupra preţurilor la energie. Iată un efect care se va propaga şi către populaţie”, a declarat Adrian Câciu, ministrul Finanțelor.

La energia electrică, în acest moment, sunt trei plafoane de preț: 68 de bani pe KWh, 80 de bani și tariful maxim, de1,3 lei, pentru cei care consumă lunar peste 300 de kWh.

Cel din urmă ar trebui redus la 1 leu și 10 bani, susțin experții. Deși pare o diferență nesemnificativă, de fapt, este foarte importantă. De pildă, factura pentru o casă de 130 de metri pătrați ar scădea cu 15%. 

Prețurile din piață sunt în scădere, dar asta nu este suficient pentru reducerea celor trei plafoane la curent, spun unii specialişti.

„O scădere a plafoanelor la energia electrică, mai ales a plafonului mic de preţ de 68 de bani, mi se pare mai mult o pomană. Statul, dacă doreşte să-şi asume o nouă scădere de preţuri, automat asta înseamnă nişte bani pe care şi-i va asuma că-i va plăti în continuare furnizorilor pentru diferenţe, în condiţiile în care el nu i-a plătit nici pe cei din urmă”, a explicat Mihai Nicuț, jurnalist specializat în energie, pentru Observator.
  • Actuala schemă de plafonare este valabilă până în anul 2025, dar ar putea fi schimbată oricând de autorități.

Prețul gazelor, mai ușor de redus

La gaz este un singur plafon, de 0,31 lei/kWh, indiferent de consum. Specialistul Mihai Nicuț a spus că prețul ar trebui să scadă la 25 de bani pe kWh. În acest caz, luând ca exemplu tot o casă de 130 de metri pătrați, reducerea ar fi de 20%.

„La gaz, dintr-un calcul sumar, reiese că o mică scădere a plafonului poate fi susţinută fără un efort suplimentar din partea statului”, a completat Mihai Nicuț, jurnalist specializat în energie.
„Ofertele care sunt în momentul de faţă se învârt, în marea lor majoritate, în jurul preţului plafonat. Sunt 22 de oferte pe gaze. Există o singură ofertă, a unui furnizor, care este sub 0,31 de lei/kWh”, a spus Dumitru Chisăliță, expert în energie. 

SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 15 voturi
Nu: 24 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

39 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9769 RON
0.00020
USD
USD: 4.7307 RON
-0.01780
GBP
GBP: 6.0111 RON
-0.03040
HUF
HUF: 1.2009 RON
0.00650
BGN
BGN: 2.5446 RON
0.00010
CHF
CHF: 5.3412 RON
0.01140
Convertor valutar

Rezultat: ---