Cum a aflat Adelina Pestrițu că este însărcinată. Vedeta, detalii din viața intimă: „Am simțit un val de emoții”
Adelina Pestrițu a dat un interviu în care, printre altele, a vorbit și despre momentul în care a aflat că este însărcinată. Astfel, a dat câteva detalii din viața intimă, aducând în discuție toate emoțiile care au încercat-o la vremea respectivă. A simțit că este pregătită pentru a-și lua rolul de mamă în serios și cu toate acestea, ce era în sufletul său doar ea știa.
Adelina Pestrițu, despre momentul în care aflat că va deveni mamă
Adelina Pestrițu și partenererul de ei de viață, Virgil Șteblea, au parte de o poveste de dragoste la care multe persoane de v vârsta lor nici măcar nu au curajul să viseze. Cei doi se cunosc de ani buni, sunt căsătoriți și și-au întemeiat o familie frumoasă împreună pentru care influencerița este în stare de orice. Legat de familie, are mereu numai lucruri bune de zis, iar de curând a dat chiar și un interviu în care a vorbit despre momentul în care a aflat că va deveni mamă pentru prima dată în viața sa.
Bruneta are succes pe toate planurile și este mândră de tot ceea ce a reușit să realizeze până la vârsta de 36 de ani, dar niciuna dintre reușitele sale nu se compară cu venirea pe lume a fiicei sale, Zeny. Vestea că vor deveni părinți nu a fost cea mai mare bucurie doar pentru ea, ci și pentru partenerul ei de viață, el fiind și cel care a cumpărat testele de sarcină în ziua respectivă. Chiar dacă purtaseră discuția despre mărirea familie, nu credeau că lucrurile se vor mișca atât de repede.
Citește și:
> Adelina Pestrițu și Virgil Șteblea, patru ani de căsnicie
> Liviu Vârciu, adevărul despre nunta cu Jojo. De ce a anulat-o pe ultima sută de metri
> Cornel Dinicu, în lacrimi la reconstituire. Ce vor lua experții pentru analiză de la Ferma Dacilor
„Eram acasă împreună, găteam. Aveam o stare de amețeală și Virgil s-a dus rapid să cumpere teste. A luat trei, să fie sigur că nu ne lăsăm păcăliți de vreunul dintre ele. Le-am făcut pe toate și, după aceea, am început să ne bucuram și imediat să facem planuri. Deși discutaserăm despre posibilitatea de a ne mări familia, nu credeam că se va întâmpla atât de repede totul. Am simțit un val de emoții.”, a declarat Adelina Pestrițu, pentru viva.ro.
Nu există nimic mai important pe această lume decât familia ei, iar despre partenerul ei de viață a avut mereu cuvinte frumoase de zis, inclusiv în acest interviu a simțit nevoia să îl laude pe tatăl copilului ei. Așadar, bruneta l-a descris pe Virgil Șteblea ca fiind un bărbat fermecător, dar în același timp amuzant și chiar și-a amintit de primele lor întâlniri pe care le-a descris ca fiind un ameste de senzualitate și umor. A descoperit, dincolo de aparențe, un om iubitor, un familisti convins și dedicat și s-a îndrăgostit pe loc, iar povestea lor de iubire durează chiar și în ziua de astăzi. Cel mau important a fost pentru Adelina Pestrițu faptul că
Citește și:
> Cum a aflat soțul Anei Baniciu că va deveni tată. Artista, declarații emoționante
> Cum se înțelege Feli cu tatăl fiicei sale după despărțire
> Irinel Columbeanu a ajuns la sapă de lemn. Gigi Becali refuză să îi ofere ajutor
„E un bărbat amuzant și fermecător. Primele noastre întâlniri erau un amestec de umor cu senzualitate. Mi-a plăcut mult că l-am descoperit repede așa cum este de fapt, dincolo de prima impresie, un familist, dedicat și foarte iubitor. Apreciez la el că vede familia ca pe centrul Universului, așa cum o văd și eu.”, a adăugat vedeta.
„Îmi doresc să dezvolt un business despre care o să vă vorbesc la momentul oportun. În rest, îmi doresc să mă bucur de ceea ce am, de Zeny și fiecare etapă din viața ei, de familia mea, să găsesc cele mai frumoase moduri în care să-mi realizez proiectele, să exprim ceea ce simt și ceea ce-mi place să fac, să pot mobiliza oamenii să ajutam cât mai mult, să fim cu toții mai atenți la sentimentele și nevoile celor din jur.”, a mai zis Adelina Pestrițu.
Diana Oprișan
Redactor
Am studiat la Facultatea de Comunicare și Relații Publice – SNSPA. Am o experiență în domeniu de peste patru ani și am lucrat pentru publicații precum ZU TV și Spynews.ro, unde am scris în mare parte parte știri din domenii precum showbiz, social, dar și lifestyle. De asemenea, m-am ocupat și de administrarea paginilor de Facebook ale mai multor branduri.