Politic

Planul lui Darius Vâlcov în Italia. Cum s-a pregătit înainte de a se preda

schedule 25 mai 2023, 10:38

Planul lui Darius Vâlcov în Italia. Cum s-a pregătit înainte de a se preda
Foto: GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO

Fostul Ministru de Finanțe, Darius Vâlcov, condamnat la șase ani de închisoare cu executare în Dosarul Tablourilor, s-a predat, marți seară, poliției italiene și așteaptă acum să afle dacă va fi extrădat. Însă, înainte de a se arăta în fața autorităților, și-a aranjat totul pentru a o extrădare să aibă șanse slabe. El ar putea primi o măsură blândă: arest la domiciliu sau control judiciar. 

Cum s-a pregătit Darius Vâlcov în Italia, înainte de a se preda

Fostul ministru s-a predat la secția de poliție din Portici-Ercolano, lângă Napoli, informație pe care autoritățile române au aflat-o din presa italiană, nu de la Ministerul Justiției de la Roma, cum ar fi trebuit conform acordurilor europene. De altfel, autoritățile judiciare din Italia nu au notificat Bucureștiul nici până acum în legătură cu situația lui Darius Vâlcov. 

În prezent, fostul ministru și primar al Slatinei este în custodia carabinierilor din provincia Napoli, unde s-a și predat, și așteaptă ca justiția italiană să hotărască dacă pune sau nu în aplicare mandatul internațional emis pe numele său. 

Șansele ca Darius Vâlcov să fie extrădat în România

Dat fiind că s-a predat în Italia, extrădarea lui va fi judecată de magistrații din Napoli. Agenții din penitenciarele românești nu cred, însă, că vor ajunge să îl păzească pe fostul ministru într-o închisoare de la noi. 

„Din experiența noastră, nu este nici primul infractor dovedit de instanță care a fugit peste hotare, în special Italia, și nu a venit în țară să își ispășească pedeapsa. Există un precedent ca Italia să nu extrădeze din cauza condițiilor din penitenciare”, a declarat Cosmin Dorobanțu, președinte Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor, pentru Observator

Cel mai probabil, Darius Vâlcov și-a deschis o firmă în Italia, înainte să fie condamnat în România, și ar putea folosi afacerile din peninsulă ca argument pentru a nu fi extrădat.

Darius Vâlcov, condamnat la șase ani de închisoare pentru corupție

Fostul ministru de Finanțe a fost dat în urmărire internațională în urmă cu trei săptămâni, la puțin timp după ce Instanța Supremă l-a condamnat la șase ani de închisoare cu executare pentru corupție și trafic de influență. 

Darius Vâlcov a fost trimis în judecată în anul 2015, când procurorii au găsit în casa sa 172 de tablouri, multe semnate de Nicolae Grigorescu, Nicolae Tonitza și Corneliu Baba. Pe lângă acestea, au găsit aproape un milion și jumătate de lei, 90.000 de euro și lingouri de aur. Anchetatorii spun că toată această avere a fost cumpărată cu bani negri, adică şpăgi de la oameni de afaceri pe care Darius Vâlcov îi ajuta să obţină contracte cu statul. 

SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 15 voturi
Nu: 22 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

37 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9744 RON
0.00080
USD
USD: 4.5501 RON
-0.00300
GBP
GBP: 5.9421 RON
0.00160
HUF
HUF: 1.2427 RON
-0.00150
BGN
BGN: 2.5433 RON
0.00050
CHF
CHF: 5.2933 RON
0.01100
Convertor valutar

Rezultat: ---