Cine este Iuliana Pepene de la America Express. Cum a ajuns în echipa Antenei 1
Iuliana Pepene a răspuns pozitiv ofertei de a participa la America Express și este pregătită să înfrunte greutățile de pe Drumul Soarelui alături de colega sa, jurnalista Sonia Simionov. Află cum a ajuns în echipa Antenei 1.
Cine este Iuliana Pepene de la America Express
Iuliana Pepene este prezentatoarea știrilor matinale de la Antena 1. S-a născut la Brașov, pe 26 aprilie 1991, și spune că nu suportă compromisurile, admițând că singurul pe care consideră că l-a făcut în viață a fost acela de a se muta la București, dar nu regretă decizia. S-a înscris la Intact Media Academy și, până să termine studiile, a fost cooptată în echipa Antenei 1.
Printre cei care i-au fost profesori se numără Dani Oțil, iar prima apariție pe sticlă a fost ca prezentator al știrilor din meteo, la Observator. Lăsând sectorul profesional deoparte, în ceea ce privește timpul liber, Iuliana Pepene este pasionată de motoare și de tot ce îi crește adrenalina. Ba chiar este și copilot la raliuri.
Iuliana Pepene și Sonia Simionov, despre America Express 2024
Iuliana Pepene și Sonia Simionov se cunosc de câțiva ani buni și sunt colege la Antena 1. Prezentatoarea știrilor matinale de la Antena 1 este de părere că echipa lor va reprezenta o „amenințare' pentru ceilalți concurenți.
Citește și:
> E oficial! Pe ce dată începe America Express
> Când începe America Express: emisiunea, difuzată mai devreme decât ai fi crezut
„Aventura America Express este o adevarată provocare, având în vedere diferența de formate: platoul de știri de la Observator, unde ne vedem în fiecare dimineață, și dinamica unui super reality-show.
Sunt un om activ, nonconformist , cu simțul umorului, iubesc adrenalina, lucruri pe care oamenii le știu mai puțin despre mine și mă bucur că vom avea ocazia să ne cunoaștem și altfel. Sunt foarte încântată să fac echipă cu Sonia, ne știm de mulți ani și sunt convinsă că experiența tuturor evenimentelor la care a luat parte o va ajuta și aici, are skill-uri potrivite pentru această competiție, este ambițioasă, inteligentă și are abilitatea de a interacționa cu oamenii. Ambiția nu ne lipsește niciuneia și cred cu tărie ca suntem o amenințare pentru celelalte echipe', a spus Iuliana Pepene, potrivit a1.ro.
Alexandra Chivu
Redactor-șef
Am absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion și am o experiență în presă de peste 6 ani. Ca jurnalist, am lucrat în publicații precum Ciao.ro, Fanatik.ro și Playtech.ro, la care se adaugă și un internship la DigiFM. De-a lungul carierei jurnalistice, am scris în diferite domenii ca sănătate, politic, sport, horoscop, social, meteo, lifestyle, turism și monden. Pe lângă redactat, m-am ocupat și de paginile de Facebook ale mai multor ONG-uri.