Ana Baniciu, despre experiența neplăcută din Israel. Ce a învățat: „ Îi mulțumim lui Dumnezeu că...”
Ana Baniciu a vorbit despre experiența neplăcută pe care a trăit-o în Israel, în primele zile de război. Ce lecție de viață a învățat artista!
Ana Baniciu, despre experiența neplăcută din Israel
Ana Baniciu și Raluka alături de partenerii lor de viață se aflau în Israel, în ziua în care gruparea teroristă Hamas a atacat pentru prima dată Israelul. Aceștia se pregăteau pentru concertul lui Bruno Mars, care a fost anulat și au avut în schimb parte de o experiență neplăcută pe care nu o vor uita niciodată și care le-a oferit o lecție importantă de viață.
Înainte de a ajunge acolo, au avut parte de câteva ore în care se adăposteau în buncăre, în care auzeau sirene la tot pasul și s-au temut pentru viețile lor. Spre deosebire de alți români care încă trăiesc în teroare, ei s-au întors destul de repede în România, deși nu erau siguri la momentul acela că fac alegerea potrivită. Vedetele și-au ținut fanii din mediul online la curent cu tot ce s-a întâmplat, iar la câteva zile distanță, Ana Baniciu a vorbit despre lecția pe care a învățat-o de pe urma acestei expriențe pe care nu ar vrea să o mai repete, dar pe care este conștientă că o vor trăi copiii lor.
Citește și:
> Ana Baniciu, cadou inedit cu o seară înainte de începerea războiului din Israel
> Ana Baniciu și Edy Kovacs, pregătiri intense pentru nuntă
> Raluka și Ana Baniciu, primele declarații după ce s-au întors din Israel
„Am învățat să apreciez mai mult pacea și liniștea, să apreciez România, că noi suntem aici în siguranță, momentan. Îi mulțumim lui Dumnezeu că nu se aud sirene în România și în București. A fost o experiență grea, pe care nu vreau s-o mai retrăiesc. Îmi pare rău că se întâmplă asta în anii ăștia ai noștri. Îmi pare rău că ai noștri copii vor trăi chestia asta urâtă. Sper să se termine cât mai repede. Noi nu știm, până nu ești acolo să simți energia aia, evident că noi n-am simțit tot ce se întâmpla rău, dar e o energie aparte.”, a declarat Ana Baniciu, pentru cancan.ro.
Ana Baniciu îi este recunoscătoare lui Dumnezeu că în țara noastră este liniște și pace, dar și că nu se aud sirenele, ajungând astfel să aprecieze mult mai muilt România despre care, poate, înainte nu avea tocmai o părere bună. Cântăreața crede că nimeni nu are cum să înțeleagă cât de greu este, până nu trăiește un asemenea moment, așa cum s-a întâmplat și în cazul lor.
Citește și:
> Cât au plătit Ana Baniciu și Raluka pentru a se întoarce din Israel
„Tata nu a știut. Am preferat să nu-i spun, până când l-a sunat cineva de la o televiziune. Cert e că pe seară m-a sunat el, l-am sunat pe cameră, vorbeam cu el și în timp ce vorbeam cu el, au început sirenele. Și a văzut fix momentul ăla de panică, când noi trebuia să alergăm spre buncăre. Era pe cameră și nu-i venea să creadă. Am zis «Mircea, trebuie să-ți închid»!”, a mai zis ea.
Diana Oprișan
Redactor
Am studiat la Facultatea de Comunicare și Relații Publice – SNSPA. Am o experiență în domeniu de peste patru ani și am lucrat pentru publicații precum ZU TV și Spynews.ro, unde am scris în mare parte parte știri din domenii precum showbiz, social, dar și lifestyle. De asemenea, m-am ocupat și de administrarea paginilor de Facebook ale mai multor branduri.